Transparența opacă a administrației USR – Coliban a făcut multă vâlvă pe social-media, acolo unde poate să manipuleze, pentru că în viața reală nu se întâmplă nimic. Progresiștii, a căror notorietatea se bazează doar pe scandal (nu când și e vorba despre ei… că au pus batista pe țambal în cazul urmăritei penal Flavia Boghiu), acuză faptul că a fost blocat un proiect al Fundației Țiriac ce viza construirea unui patinoar la Brașov.
Pentru că a trecut ceva timp, iar lucrurile s-au mai domolit, iar ardelenii sunt oameni cumpătați, am încercat să vedem de ce nu s-a votat parteneriatul cu Fundația Țiriac. Mai ales că, la prima impresie, pare o rea-voință din partea celor de la PNL și USR.
Acest subiect a fost abordat, frontal, în emisiunea „Culisele Zilei cu Sebastian Dan”, unde invitată a fost consilierul local PNL Pamela Diaconu.
Iată cum a decurs discuția:
Sebastian Dan: Faceți parte din acea listă neagră a celor de la USR, care tot este promovată pe social media, că ați votat, sau că de fapt nu ați votat să avem un patinoar al lui Țiriac. Care este, până la urmă, adevărul? Ce-i cu patinoarul ăla? De ce nu era bun acel patinoar? Care este motivul pentru care a existat acel ping-pong în Consiliul Local?
Pamela Diaconu: E bine că mă întrebați. Noi am luat tot felul de poziții pe acest subiect încă de la momentul zero. Și anume din anul 2023, când, într-un final, a fost pus pe ordinea de zi un memorandum de înțelegere între municipiul Brașov și Fundația Țiriac. N-a fost vorba niciodată despre vreo intenție din partea noastră de a bloca construirea unui patinoar. Din contră, subiectul realizării unui alt patinoar față de cel prezent ne-a interesat. Noi am avut un proiect inițiat încă din 2019 care a fost blocat ulterior de administrația Coliban. Un proiect care ar fi vizat tocmai construirea unui patinoar și pe lângă un patinoar și un bazin de înot.
Sebastian Dan: E vorba, pentru cei care nu știu, mi-aduc aminte, noi am scris la pe portalul de știri newsbv.ro, despre acest subiect, este vorba, pentru cei care care ne urmăresc, despre faptul că, în parcul Tractorul, urma să se facă o investiție unde este terenul de mini-fotbal. Practic nu se tăia niciun copac. Acolo e o pistă de role. Acelea urmau să fie relocate undeva vizavi de pașapoarte. Trebuia să se construiască un bazin de înot semi-olimpic și un al doilea patinoar.
De ce s-a blocat proiectul din parcul Tractorul? Un proiect matur!…
Cei care înțeleg ce înseamnă un sistem integrat, o bază sportivă integrată, înțeleg că, având patinoarul olimpic, care funcționează acum, e nevoie de un patinoar de încălzire. Deci nu poți să faci un al doilea patinoar pe Tâmpa și să vină de acolo sportivi după ce se încălzesc, să vină să joace.
În plus, acel bazin semiolimpic, este tot pentru încălzirea sportivilor, și vine foarte bine în completarea celui de la Sala Sporturilor. Adică, există atunci, cel puțin, a existat acea gândire. De ce nu s-a făcut? De ce s-a blocat? Și înțeleg că există studiu de fezabilitate plătit din bani publici, indicatori tehnico-economici aprobați, trebuia doar pus în opera.
Pamela Diconu: Da, deci pur și simplu proiectul care a fost gândit de administrația anterioară și care a fost lăsat pentru a fi continuat de noua administrație, într-un final a fost blocat. Nu a mai fost pus în operă. Probabil pentru simplul motiv că el venea din partea altui partid politic. Venea din mâna și gândirea fostului primar George Scripcaru și atunci domnul Coliban nu a vrut să se asocieze cu acest proiect.
Un mare păcat, din punctul meu de vedere, atâta timp cât beneficiarii proiectului ar fi fost brașovenii. Întreaga comunitate. Am fi avut un al doilea patinoar în completarea celui existent. E clar că, deși era un proiect bun, blocajul acestui proiect din motivele deja amintite nu s-a concretizat. Ne-am trezit că se propune varianta altui patinoar. Pe care, repet, ca idee, ca principiu, noi nu l-am respins niciodată.
Sebastian Dan: Dar unde ar fi trebuie să fie construit acest nou patinoar?
Pamela Diconu: Tocmai asta voiam să spun, proiectul era însă cu foarte multe necunoscute. Și în continuare vin și spun că toate aceste informații care le-am cerut, încă de la început, în repetate rânduri, nu ne-au fost furnizate. Nu știam chestiuni elementare care țineu, până la urmă, de oportunitatea proiectului. Cum să soliciți votul pentru acest proiect în lipsa unor informații esențiale?
Respectiv nu știam unde urma să fie terenul. Unde să fie construită baza sportivă. În ce condiții și care ar fi fost costurile pe care ar fi trebuit să le angajăm, în calitate de partener al fundației în acest proiect. Nu cunoșteam elemente esențiale care țineau, până la urmă, de acest proiect. Ori, cum să solicite votul pentru un proiect în lipsa oportunității informațiilor esențiale?
Asta s-a intamplat. Ne-am trezit cu un document căruia îi lipseau foarte multe informații. Informații care nu doar că nu ne-au fost furnizate, dar ni s-a spus răspicat să nu mai întrebăm. Că nu vom afla. Am cerut detalii despre teren atât în 2023…
Sebastian Dan: Până la urmă, ce-i așa secret în toată treaba asta?
E vorba de parandărăt? Haideți să spunem lucruri pe nume! Putem da 15 milioane de euro, 20 de milioane de euro. În loc să facem fezabil acest potențial patinoar, mai bine ne apucăm de spital. Că tot l-a blocat domnul Coliban…
Pamela Diconu: Și mai ales în contextul în care aveam creionat un proiect pe acealși subiect. Patinoarul care ar fi trebuit să se construiască în Tractorul. Era clar că, pentru a verifica dacă proiectul propus de domnul Coliban era unul mai eficient decât cel pe care deja îl aveam și era pus pe hârtie și pentru care deja se făcuseră niște pași… Trebuia ca informațiile să existe și într-un proiect și în celălalt,
Sebastian Dan: Ca să se poată face o comparație….
Pamela Diconu: Corect. Or, în contextul in care tu nu ai elemente, repet, esentiale: Nu știi unde este baza. Unde va fi terenul. Ți se spune că nu vei afla unde vor fi aceste obiective, pentru a proteja interesele Fundatiei (oare nu interesele brașovenilor ar fi trebui protejate? – n.r.) în momentul în care aceasta urma să achiziționeze terenul…
Sebastian Dan: E ca în povestea cu pielea ursului din pădure…
Pamela Diaconu: Nu poți să votezi oportunitatea unui proiect care ți se prezintă în felul acesta
Pamela Diconu: Deci erau foarte multe necunoscute. Ori, încă o dată vin și spun: Nu poți să votezi oportunitatea unui proiect care ți se prezintă în felul acesta. În care, de fapt, esti lăsat pe din afara cu informatii relevante. Tocmai pentru a decide oportunitatea. E clar că, dacă aveai un proiect pentru care ai făcut să-i deși niște pași, se plătise un Studiu de Fezabilitate din bani publici, care ar fi putut evident continua, nu avea niciun rost până la urmă să te apuci de un alt proiect. Cu atât mai mult cu cât elemente esențiale îți lipseau.
Poate că domnul Coliban avea mai multe informații decât aveam noi. Poate că urmărea alte interese… Cert este că noi în aceste condiții nu aveam cum să votam un proiect lipsit de informații clare și concrete pentru a fi analizat din perspectiva oportunităților”.
Până la urmă, toată povestea aceasta se poate rezuma astfel:
Coliban dorea un „cec în alb” pentru un contract care nu se știe cât costă, unde se va realiza, cât i-ar costa pe brașoveni acastă aventură. Apoi, acest patinoar gratis nu prea era gratis… Pentru că Fundația construia o clădire, dar restul cheltuielilor de operare, adminsitrare, utilități etc. le plăteam tot noi din bani publici.
Mai mult, ce nu a spus Pamela Diaconu, dar s-a cerut în plenul ședinței Consiliului Local:votul nu a fost de respinger,e ci de abținere, și s-a retrimis proiectul către inițiator în vederea renegocierii clauzelor. Mai mult, s-a cerut ca Municipiul sa beneficieze de asistență juridică specializată în vederea negocierii clauzelor pentru acest parteneriat. Oare de ce s-au opus Coliban și reprezentanții USR? Era „nasol” să fie apărat interesul brașovenilor?
Patinoarul fantomă al lui Țiriac este clar că va rămâne un subiect electoral pentru Coliban și USR. Dar, dacă suntem cinstiți, nu cred că cineva, dacă ar fi fost vorba să facă acest lucru în interes propriu, pe persoană fizică, cum se spune, ar fi votat așa ceva.