Cultura

Ovidiu Mezei vrea să facă din Opera Brașov „cea mai importantă instituție artistică de promovare a Brașovului în țară și în lume“

NewsBv

Câștigătorul concursului pentru ocuparea postului de manager al Operei Brașov, Ovidiu Mezei, și-a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, principalele obiective ale mandatului pentru următorii cinci ani.

„Obiectivul meu principal este ca Opera Brașov să devină cea mai importantă instituție artistică de promovare a Brașovului în țară și în lume. Mă bazez pe valoarea colectivului pe care îl avem și pe calitatea unui produs artistic de înalt nivel, lucru care se constată la Brașov“, a declarat Ovidiu Mezei. 

Managerul Operei Brașov a enumerat doar două evenimente care aduc faima Brașovului – Festivalul Internațional de Operă, Operetă și Balet, și festivalul Mozart – evenimente desfășurate cu casa închisă și care au beneficiat de participarea unor artiști din peste 12 țări.

  • „Sunt evenimente care duc la recunoaștere pe plan național și internațional. ne vede lumea, se aude de Brașov și de România, și aprecierea se vede mai ales în invitațiile pe care le primim la festivaluri și turnee din România și din străinătate“, a spus Ovidiu Mezei.

În ce privește lucrurile ce mai trebuie îmbunătățite, noul „manager plin“ – care a ocupat această funcție, interimar, și în ultimii doi ani – a enumerat creșterea numărului de angajați ai baletului cu cel puțin 10 și îmbunătățirea orchestrei, care de asemenea are nevoie de mai mulți artiști pentru anumite instrumente (fagot, violă, clarinet, percuție, contrabas).

Pe de altă parte însă, Opera Brașov are cel mai mare număr de soliști angajați și un total de 42 de artiști lirici, de un nivel extrem de ridicat și, spune directorul Operei, și cel mai bogat și diferit repertoriu din țară, în condițiile în care spectacolele încă se joacă de multe ori cu casa închisă.

Foto: Andrei Paul