Orfan: Am făcut școala cu o gheată-șenilă doi kilometri

Este condamnabil ceea ce se întâmplă în sistemul de protecție specială a copiilor abandonați, în ultimii zece ani. Povestea lui este povestea tuturor copiilor de care statul român își bate joc în ultimii 10 ani! S-a născut cu o malformație congenitală, respectiv, displazie focală femur stâng – un picior mai scurt cu trei centimetri. A fost abandonat imediat după naștere.

Mama, mai avea acasă încă nouă copii și al zecelea a venit fără voia ei. Din maternitate a ajuns în leagănul de copii, unde, timp de doi ani și jumătate a șchiopătat în văzul tuturor, sub privirea nepăsătoare a celor care reprezentau statul român.

Dacă ar fi fost operat atunci, când era mic, astăzi nu ar fi avut motive să plângă zi și noapte cu și fără lacrimi. Dar pentru că nu a fost operat la timp, centrii de creștere s-au necrozat și astăzi piciorul este mai scurt cu 20 de centimetri. O poveste foarte tristă, o adevărată dramă greu de povestit! Greu de acceptat. O dramă care acuză deopotrivă autoritățile centrale care încalcă drepturile copiilor prin legi absurde dar și autoritățile locale care neglijează copiii și ascund adevărul!

Dumnezeu l-a auzit și i-a întins o mână. La doi ani și jumătate, a ajuns într-o familie de asistent maternal profesionist, unde s-a bucurat de dragoste și căldură părintească. Cei cărora timp de 10 ani le-a spus mamă și tată, l-au iubit ca pe propriul lor copil. L-au botezat și s-au rugat la Dumnezeu pentru viața lui. L-au dus la spital pentru investigații și cure medicale.

Cât timp a locuit în familia lor a fost operat de cinci ori. Trei dintre intervențiile chirurgicale au fost la nivelul șoldului, întrucât capul femural s-a necrozat și două, la genunchiul piciorului sănătos, pentru stagnarea creșterii acestuia. Culmea, în loc să fie folosite dispozitive medicale pentru alungirea piciorului mai scurt i s-au aplicat tratamente pentru stoparea creșterii piciorului sănătos. Suferința fizică și psihică i-au mutilat copilăria, sufletul, viața! Traume greu de vindecat! Suferința fizică și psihică au luat proporții cosmice în ziua în care a fost luat din familia asistentului maternal și dus departe, foarte departe de cei care ii erau mai mult decât părinții naturalii. Legăturile lui afective cu familia asistentului maternal, construite cu dragoste timp de aproape zece ani, au fost întrerupte brusc de o decizie criminală!

Copilul a fost reinstituționalizat într-un centru de tip familial. În România, protecția copiilor abandonați începe cu măsura de instituționalizare și se termină cu decizia de reinstituționalizare! Încălțat cu o gheată similară șenilei, sărmanul copil a fost nevoit timp de doi ani să meargă zilnic pe jos doi kilometri, pe drum de țară, pentru a ajunge la școală. Mergea plângând cu și fără lacrimi, ducându-și greu crucea vieții. Cât de chinuitor a putut fi pentru acest copil un astfel de efort fizic? Adăugăm la toate acestea, cuvintele și privirile pline de ironie ale colegilor din școală. Se simțea neputincios și a acceptat, resemnat, umilința.

Înstrăinat, izolat de lumea cu care a copilărit, nu înțelegea nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lui. Aștepta cu nerăbdare să vină noaptea ca să se roage bunului Dumnezeu, cu capul sub pernă, să-l scoată din infernul în care a fost aruncat. Singurele clipe de bucurie erau acelea când era vizitat de familia fostului asistent maternal! Dreptul lui la o familie adoptiva, garantat de Convenția ONU din 1989 privind drepturile copilului, de Convenția de la Haga din 1993 privind protecția copilului și cooperării în materia adopției internaționale, de Convenția de la Strasbourg în materia adopției internaționale revizuită în 2008, a fost încălcat de Guvernele României care s-au succedat la putere în ultimii zece ani, deși aceste trei convenții au fost ratificate de Parlamentul României. Copilul despre care vorbim este abandonat de 15 ani.

Are Certificat de persoană cu handicap. Pentru el nu există posibilitatea reintegrării în familia naturală dar nici șansa la o adopție națională. A fost neglijat ca alte zeci de mii de copii abandonați în România ultimilor zece ani, cărora nu li s-a deschis niciodată procedura de adopție internă. El nu a fost niciodată o prioritate pentru legiuitor, pentru cei care sunt plătiți din bani publici să respecte și să garanteze drepturile copilului. Legea adopției în vigoare l-a condamnat la o viață fără familie. Guvernele României preferă instituționalizarea în locul familiei adoptive. L-am cunoscut pe acest copil cu ani în urmă când trebuia să fie operat, ultima din cele cinci operații fiind nereușită. Am vrut să-l trimitem în Italia la Institutul Ortopedic Rizzoli din Bologna. Am identificat sponsori – Asociația Stindardul Geto -Dacic din Parma – un grup de români stabiliți în peninsulă. Am cerut Protecției Copilului o radiografie de ultimă oră și actele necesare pentru deplasare și internare. Nu am primit răspuns nici până astăzi… L-am cautat anul trecut de ziua lui la „noua reședință”. A plâns! M-a strâns în brațe! M-a rugat să-l scot din iad… Eram ultima lui speranță! Și nu am stat pe gânduri. Am identificat un centru privat gestionat de elvețieni. Directoarea a acceptat cu foarte multă bunăvoință dar a fost sfătuită de asistentul social responsabil de caz, să nu-l primească, pentru că are un retard accentuat… ! Cât cinism! Fără cuvinte… ! Am insistat! Am continuat strategia de salvare a unui suflet nevinovat de copil, prizonier al unui sistem social putred! Cu ajutorul Domnului, copilul a fost salvat din ghearele otrăvite ale mafiei formate în ultimii ani în Protecția Copilului… Grea și lungă a fost lupta noastră cu mafia! Dar, colaborarea dintre cele doua ONG-uri care avem ca obiect de activitate apărarea drepturilor copilului, a învins. Copilul neglijat, chinuit și disprețuit de persoane care nu au ce căuta în Protecția Copilului, și-a recăpătat liniștea, bucuria, încrederea și speranța. Se bucură de respectul celor care-l înconjoară și de noile condiții de viață. Drumul spre școală s-a scurtat considerabil, la fel și distanța dintre el și persoanele cu care a dezvoltat puternice legături de atașament. Sperăm ca într-o zi binecuvântată de Dumnezeu, eroul acestei triste povești să ajungă pe mâinile miraculoase ale renumitului ortoped Onofrio Donzelli, Institutul Rizzoli din Bologna.Doamne ajută!