Ordonanța de Urgență a Guvernului, adoptată în ședința din 9 octombrie, a fost publicată în Monitorul Oficial, partea I, marți, 15 octombrie, cu numărul 120/2024.
Guvernul recunoaște seceta pedologică manifestată pe areale agricole extinse la nivel național în perioada septembrie 2023—august 2024, ca fiind fenomen meteorologic nefavorabil asimilat unei calamități naturale, și instituie o schemă de ajutor de stat sub formă de grant, denumită Schemă, având ca obiectiv acordarea de compensații producătorilor agricoli care au cultivat suprafețe cu culturi agricole care au fost calamitate de seceta pedologică din agricultură.
Schema nu se aplică beneficiarilor care au obținut un ajutor ilegal anterior declarat incompatibil cu piața internă printr-o decizie a Comisiei Europene, atât timp cât ajutorul ilegal nu este rambursat sau plătit într-un cont cu destinație specială, reprezentând valoarea totală și dobânzile aferente ajutorului ilegal și incompatibil cu piața internă.
Beneficiarii menționați mai sus trebuie să fie înregistrați în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ( APIA ), cu cererea de plată pentru 2024.
Ajutorul de stat sub formă de grant este în cuantum de 1.000 lei/ha.
Culturile eligibile sunt în număr de 39, de la grâu, porumb și secară, la cătină și legume proaspete.
Sumele acordate drept compensații bănești nu sunt supuse executării silite prin poprire, inclusiv în cazul în care împotriva beneficiarilor acestora a fost pornită procedura de executare silită.
Cheltuielile eligibile avute în vedere la acordarea grantului sunt cheltuielile prevăzute în Tehnologiile-cadru la culturi recolta 2023—2024, realizate de către Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală.
Cheltuielile eligibile la principalele culturi agricole afectate de seceta pedologică conform proceselor-verbale de calamitare, cuprinse în Tehnologiile-cadru la culturi recolta 2023—2024 realizate de către Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală, sunt:
a) grâu, triticale, secară — 4.330,50 lei/ha;
b) orz, orzoaică, ovăz — 4.505,50 lei/ha;
c) rapiță — 4.805,40 lei/ha;
e) porumb — 4.411,20 lei/ha;
f) floarea-soarelui — 4.113,50 lei/ha;
g) soia — 4.513,50 lei/ha;
h) sfeclă de zahăr — 9.885,50 lei/ha;
i) sorg — 5.531,60 lei/ha;
k) pomi fructiferi — 25.587,00 lei/ha.
Resursele financiare necesare aplicării Schemei prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sunt în sumă totală de 2.000.000,00 mii lei și se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2024.
Schema de ajutor de stat a fost notificată Comisiei Europene.
Reguli procedurale de acordare a ajutorului de stat
Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate depun/transmit la DAJ pe a cărei rază administrativ-teritorială se află terenurile agricole care au făcut obiectul cererii de plată campania 2024, depusă la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, o cerere de solicitare a grantului.
Cererea de solicitare a grantului este însoțită, după caz, de copia declarației de multiplicare depuse cu număr de înregistrare la inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor (ITCSMS) sau la Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor (LCCSMS) și de copia actului de inspecție în câmp a agentului multiplicator, pentru cultura lucernă — lot semincer.
Cererea de solicitare a grantului poate fi transmisă la DAJ și prin fax sau poștă sau în format electronic prin e-mail.
Documentele depuse în copie de către beneficiar vor purta sintagma „conform cu originalul”, vor fi datate și însușite prin semnătură de către beneficiar.
Cererea de solicitare a grantului se depune în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Începând cu data primirii deciziei Comisiei Europene privind acordarea ajutorului de stat prevăzut de prezenta ordonanță de urgență, se stabilește eligibilitatea beneficiarului și se constituie obligația de plată a acestui ajutor de stat.
Sursa: g4food.ro
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!