Ordin de protecţie provizoriu, după ce şi-a lovit fiica cu pumnul și și-a amenințat soția

Ordin de protecţie provizoriu, după ce şi-a lovit fiica cu pumnul și și-a amenințat soția

Un bărbat de 45 de ani, din municipiul Brașov este cercetat penal și a fost evacuat din propria locuinţă, după ce și-a agresat fiica, în vârstă de 17 ani, lovind-o cu pumnul, iar pe soția sa a amenințat – o cu bătaia.

Potrivit polițiștilor, la data de 18 iunie a.c., în jurul orei 09.00, au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 45 ani, din mun. Brașov, jud. Brașov, ar fi agresat-o fizic pe fiica sa, în vârstă de 17 ani, lovind-o pe aceasta cu pumnul în zona coastelor.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că bărbatul ar fi agresat-o fizic și ar fi amenințat-o cu acte de violență și pe soția sa, în vârstă de 43 ani, în luna ianuarie.

Alte articole:   Elena Lasconi, mesaj pentru cei ”dependenţi” de TikTok şi care ”l-au votat pe Mesia Georgescu”: Folosiţi telefonul fără fir sau cu centralistă, aşa cum era înainte de 1989

Potrivit procedurilor, agresorul a fost evacuat din locuinţă, iar pe numele lui Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au emis ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de cinci zile, prin care acesta trebuie să păstreze o distanță de minim 100 metri față de soţie şi fiică, față de locul de muncă al soţiei și față de reședința lor.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru „violență în familie” și „amenințare”.

Distribuie dacă îți place!

De top în Brașov