Eveniment

Orban: ,,E prematur să facem anunţuri privind sezonul turistic”

Iulia Ghervan

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, la Dragomireşti, că nu au fost luate decizii finale cu privire la sezonul turistic din lunile iulie-august, dar, în opinia sa, cazarea în hoteluri şi pensiuni se poate face cu respectarea unor reguli, iar în ceea ce priveşte restaurantele, acestea prezintă un risc epidemiologic, potrivit agerpres.

,,Nu am luat deciziile finale, când vom lua deciziile finale după analiza foarte serioasă pe care o facem, vom anunţa public. Dar, în ce mă priveşte pe mine, nu văd vreo restricţie în ceea ce priveşte activitatea de cazare în hoteluri, pensiuni, cu, evident, stabilirea unui set de reguli. Aici trebuie să vă spun că Institutul Naţional de Sănătate Publică şi alte entităţi, cum e ITM-ul, sunt implicate în adoptarea unor protocoale, unor reguli care trebuie respectate pentru fiecare activitate economică, pentru fiecare loc de muncă şi pe care le vom adopta înainte de, să spun, eliminarea restricţiilor în diferite domenii. Sigur, cu anumite reguli, activitatea hotelieră poate să pornească”, a spus Orban,