Premierul Ludovic Orban a vorbit luni seară, la Digi24 pe tema deschiderii școlilor și a precizat că procentul cazurilor de coronavirus în rândul elevilor este de 6,3%, fără să fie școală.
Întrebat cu cât va crește procentul elevilor infectați după ce se deschide școala, premierul a răspuns că „totul depinde de măsura în care oamenii se conformează”.
El a spus că probabil va mai creşte numărul cazurilor de coronavirus la copii, care şi până acum, înainte de începerea şcoli, înregistra un procent semnificativ.
“Dintre românii care s-au îmbolnăvit procentul elevilor de vârstă şcolară este de 6,3%, fără să fie şcoală, deci a existat o răspândire a virusului şi pe această categorie de vârstă, populaţia şcolară. (…) Riscurile sunt foarte mici. Majoritatea tinerilor nu dezvoltă forme grave, foarte mulți dintre ei nici nu au simptome sau nu le simt, mulți se vindecă fără să știe că sunt infectați”, a subliniat Orban.
Premierul a adăugat că “nu există discuţie” şi toți elevii, profesorii și personalul nedidactic trebuie să poarte mască la școală.
În ce condiții se suspendă cursurile
Orban a menționat că va exista posibilitatea suspendării cursurilor în clase sau în şcoli, pentru 14 zile, în funcţie de numărul de îmbolnăviri.
“Dacă apare un caz într-o clasă, automat 14 zile se suspendă cursurile în clasa respectivă, se face anchetă epidemiologică. (…) Dacă apar mai multe cazuri, poate 3-5 cazuri într-o şcoală, se pot suspenda cursurile în şcoala respectivă, pe o perioadă de 14 zile”, spune Orban.
În acest context, premierul a susţinut că Guvernul ia în calcul posibilitatea ca în astfel de situaţii părinţii să poată sta acasă cu copiii, primind 75% din salariu, aşa cum s-a întâmplat şi în perioada stării de urgenţă.
În ceea ce priveşte dificultăţile cu care şcoala românească se confruntă în această perioadă,el a arătat că cea mai mare dintre acestea este adaptarea unor cadre didactice, dar şi a elevilor la cursurile desfăşurate online. Premierul spune că zeci de mii de profesori au fost pregătiți să predea online.
Bani pentru materiale de protecţie sanitară
Șeful Guvernului a spus că a adoptat un proiect legislativ de modificare a Legii 55 care a fost înaintat către Parlament pentru că autorităţile au nevoie de bază legală pentru adoptarea acestor măsuri, potrivit News.ro.
În plus, el a afirmat că 50 de milioane de euro vor fi alocaţi pentru achiziţionarea materialelor de protecţie sanitară în şcoli, cum ar fi măşti, substanţe dezinfectante, iar aceste sume vor fi suplimentate „atunci când va fi necesar”.
Premierul a spus că şcolile vor primi bani pentru achiziţionarea de cisterne sanitare care să asigure apa curentă elevilor.