Cultura

„Oraşul” descoperit lângă Biserica Neagră schimbă data de atestare documentară a Braşovului

NewsBv

Ruine Castelul HuniazilorArheologii care au lucrat, anul trecut, pe şantierul deschis lângă Biserica Neagră au prezentat câteva dintre obiectele pe care le-au descoperit şi care au un rol foarte important în ceea ce priveşte atestarea documentară a Braşovului. Dr. Daniela Marcu Istrate, responsabilul ştiinţific al şantierului, a precizat că descoperirile atestă mai multe etape de locuire de dinainte de atestarea documentară a oraşului, la 1235. „Nu puteam argumenta o locuire a Braşovului de dinaintea construirii Bisericii Negre, la 1235. Chiar şi specialiştii în domeniu îşi puneau semen de întrebare cu privire la existenţa unei mănăstiri premonstratense în zona Bisericii Negre. Descoperirile făcute pe latura de Nord Est a bisericii,  demonstrează că a existat această mănăstire construită din piatră. Este o construcţie solidă pe care nu o putea face o comunitate stabilită accidental acolo. Felul în care este construită arată o comunitate mare, cu posibilităţi financiare”, a precizat Daniela Marcu.

Vestigiile descoperite lângă Biserica Neagră, mai multe obiecte, dar şi alte clădiri din piatră, atestă faptul că au existat aşezări fortificate din cea de-a doua jumătate a secolului al XII-lea. „Sunt descoperiri extraordinare pentru Braşov, fiindcă altfel nu puteam data întemeierea oraşului înainte de 1235. Acum, putem coborî această datare cu circa jumătate de secol mai devreme”, a explicat responsabilul ştiinţific al şantierului.

Braşovul – sub numele de Corona – a apărut pentru prima dată în „Catalogus Ninivensis“, un catalog al mănăstirilor premonstratense din Transilvania şi Ungaria, alcătuit între 1236 şi 1241. Catalogul conţine toate aceste aşezăminte vizitate de abatele Fredericus în 1235 şi se păstrează într-o copie din secolul al XV-lea. Prima menţiune documentară cunoscută până acum a Braşovului apare în respectivul catalog în contextul în care se vorbeşte despre mănăstirea de călugăriţe din acest oraş. „Claustra sororum… in Hungaria… Dyocesis Cumanie Corona“, se menţionează în document.