Agenția Europeană a Mediului (AEM) a publicat o analiză care arată calitatea aerului în mai multe orașe din România şi Europa.
Calitatea aerului din municipiul Braşov este una medie, spune Agenția Europeană a Mediului (AEM), care recent a publicat analiza cu privire la calitatea aerului în mai multe orașe din România şi Europa.
Cel mai bun aer din România este în orașul Galați, potrivit raportului AEM. Braşovul este pe locul 289 la nivel european și pe locul 9 naţional din cele 19 orașe monitorizate.
Potrivit Agenției Europene a Mediului (AEM), care a publicat raportul cu privire la calitatea aerului în localitățile europene, orașele sunt clasificate „de la cel mai curat la cel mai poluat pe baza nivelului mediu de particule fine din ultimii doi ani calendaristici”, relatează adevarul.ro.
Particulele fine sunt „poluanții atmosferici cu cel mai mare impact asupra sănătății în ceea ce privește decesele premature și bolile”, se arată în raportul AEM.
„În Europa, beneficiem de cea mai cuprinzătoare rețea de monitorizare a calității aerului din lume. Aici prezentăm nivelurile de particule fine în peste 340 de orașe din țările membre ale SEE. Datele provin de la măsurători la sol ale particulelor fine, luate de peste 400 de stații de monitorizare”, susține Agenția Europeană a Mediului.
Oraşele cu cel mai curat aer
Orașul din România cu cel mai curat aer este Galați. Potrivit Agenţiei Europene de Mediu, orașul de pe malul Dunării este primul loc din România și pe locul 21 din Europa (7.2 micrograme de praf pe metru cubi).
Urmează în clasament oraşele Oradea – locul 146 (9.9), Sibiu – 157 (10) Constanţa – 232 (11.7), Bacău – 261 (13,1).
De asemenea, în clasament, Braşov ocupă poziţia 289 (14.5 micrograme de praf pe metru cubi), Cluj Napoca-291 (14,6), în timp ce Bucureşti este pe locul 302 (15.7).
Cele mai poluate oraşe din ţară sunt Piatra Neamţ – locul 329 (17.3), Târgu Mureş – locul 330 (17,5) şi Iaşiul este cel mai poluat, fiind situat pe locul 340 (18.5).
Cel mai curat aer din Europa se găseşte în oraşele Faro din Portugalia, Umea şi Uppsala, ambele din Suedia.
Potrivit studiului, pe locul 375, ultimul în clasament, este oraşul Slavonski Brod din Croaţia.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI