Economie

ONRC: Numărul firmelor radiate a crescut cu aproape 9% în primele şapte luni

Gabriela Bunghez

Criza la nivelul mediului de afaceri din Româniase adânceşte. Potrivit datelor ONRC, numărul societăților comerciale radiate a crescut cu aproape 9% în primele şapte luni.

Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 8,87% în primele şapte luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 41.007 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în:

  • Bucureşti – 6.536 (plus 8,07 faţă de ianuarie-iulie 2021)
  • Cluj – 1.862 (plus 13,81%)
  • Timiş – 1.861 (plus 4,49%)
  • Constanţa – 1.825 (plus 13,85%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Călăraşi – 331 (în creştere cu 3,12% faţă de primele şapte luni ale anului trecut), Ialomiţa – 337 (plus 16,61%) şi Covasna – 341 (plus 3,61%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Gorj (plus 24,75%), Sălaj (plus 23,73%) şi Tulcea (plus 22,85%), transmite Agerpres.

În perioada analizată au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate în judeţele Caraş-Severin (minus 16,27%), Brăila (minus 11,76%), Alba (minus 6,67%), Dolj (minus 4,27%) şi Dâmboviţa (minus 2,65%).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în:

  • comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 11.080 (plus 7,5% raportat la ianuarie-iulie 2021)
  • construcţii – 3.759 (plus 7,68%)
  • activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 3.421 (plus 8,05%)
  • industria prelucrătoare 3.335 (plus 9,81%).

În iulie 2022, au fost consemnate 5.587 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (929) şi în judeţele Cluj (298), Timiş (256) şi Constanţa (241).

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI