Activităţile din farmacii şi spitale sunt cele mai solicitate în criza coronavirusului, iar angajaţii grupului farmaceutic Ropharma, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa de profil, dar şi personalul medical din Spitalul Sf. Constantin din Braşov şi-au dublat activitatea în această perioadă, susţine antreprenorul Mihai Miron.
El este director general al grupului farmaceutic Ropharma, care controlează şi spitalul Sf Constantin din Braşov şi deţine o fabrică care produce lactate.
„Eu activez în trei sectoare de activitate şi la fiecare dintre ele trebuie să facem eforturi dublate faţă de ce făceam înainte. La producţia şi distribuşia şi retailul de medicamente, unde activitatea în ultimele zile s-a dublat şi ne-am străduit să avem o continuitate în aprovizionare şi personalul să fie pregătit fizic şi psihic de momentele acestea de solicitare maximă”, a declarat Mihai Miron pentru zf.ro.
Antreprenorul a precizat că a văzut creşterea solicitărilor şi în spital, mai ales în contextul în care unele dintre spitalele publice şi-au diminuat activitatea pentru a face loc unor eentuale cazuri de pacienţi infectaţi cu coronavirus.
Pentru a menţine activitatea, antreprenorul a decis ca producţia de medicamente să continue şi în weekend.
„Ne străduim să avem materiale, dispozitive medicale, dar este din ce în ce mai dificil pentru că cel puţin la materiale de protecţie, măşti şi dezifectanţi cererea a fost mare şi furnizorii vin cu alte preţuri şi suntem într-o postură dificilă de a lua decizii între a achiziţiona de la furnizori cu preţuri mult mai mari decât eram obişnuiţi sau de a rămâne fără materiale”, a mai spus Miron.
Producătorii români trebuie să fie încurajaţi şi susţinuţi să crească producţia pentru a putea folosi resursele locale în cazul unor crize, a mai spus şi să putem miza din ce în ce mai mult şi pe producţia locală, susţine Mihai Miron.
Ropharma SA, compania de retail farmaceutic, este una dintre primele cinci reţele de farmacii după numărul de unităţi, cu 140 de farmacii, care în 2019 a raportat afaceri de 508 mil. lei, plus 24%, potrivit raportului preliminar al companiei de pe bursă. Mihai Miron mai administrează şi Ropharma Logistic, o companie de distribuţie de medicamente, cu afaceri de 442 mil. lei în 2018 şi controlează indirect Spitalul Sf. Constantin din Braşov, al optulea jucător din piaţa medicală privată.