Economie

Oltchimul, aceeaşi soartă cu a Coloromului, care a ajuns doar o pârloagă poluată?!

NewsBv

Colorom Codlea, înainte de a fi demolat. Foto: codlea-info.ro

Mult trâmbiţatul proces de privatizare al Oltchim, şi circul pe care l-au creat guvernanții în jurul lui Dan Diaconescu, care a încercat să demaşte interesele din spatele acestui proces, a stârnit unele amintiri neplăcute şi pentru mulţi braşoveni care au privit neputincioşi cum marile uzine au fost distruse de aşa-zisele privatizări salvatoare.

Un exemplu similar Oltchimului a fost şi în judeţul Braşov, respectiv în cazul combinatului Colorom Codlea, care a fost falimentat şi vândut pe un preţ de nimic, de 7,5 milioane de euro. Societatea specializată în fabricarea de coloranţi şi hârtie heliografică, a intrat în procedura de reorganizare judiciară în luna august a anului 2005, iar în mai 2007 a fost cumpărată de omul de afaceri Maor Zinger. Acesta a achiziţionat toate activele fostei fabrici de coloranţi, incluzând un teren de 44,8 hectare, unde intenţiona să construiască un ansamblu rezidenţial. Uzina a fost rasă din temelii, iar terenul a rămas pârloagă de mai mulţi ani. „În locul combinatului din Codlea a rămas un teren plin de gropi acide şi de solvenţi, fiindcă nici măcar procesul de ecologizare nu a fost dus la bun sfârşit. Înainte de a privatiza societăţile strategice de stat care au mai rămas, Statul ar trebui să obţină acordul cetăţenilor, respectiv un referendum pentru a ştii cu exactitate dacă oamenii vor sau nu acest lucru, şi nu să se organizeze doar privatizări din interes. Acesta va fi una dintre primele măsuri pe care PP-DD le va lua când va ajunge la guvernare, pentru a evita privatizările în urma cărora nu au rămas decât terenuri virane”, a precizat Marius Coste, vicepreşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD).

Cum funcţionează „tehnologia” privatizărilor PSD

Coste, care este şi om de afaceri, a trecut printr-o situaţie similară lui Dan Diaconescu, când a vrut să cumpere o fostă fabrică de stat din Braşov. „Aceasta este «tehnologia» PSD. Atunci când câştigă licitaţia cine nu trebuie, îl determină ca până la urmă să renunţe. Şi eu mă regăsesc în ceea ce a păţit Dan Diaconescu, fiindcă în 1997 am încercat să cumpăr o fabrică, am câştigat licitaţia, am plătit chiar şi 30% din valoarea acţiunilor, dar încă de a doua zi au început fel de fel de presiuni, incitându-I pe oameni să facă greve, şi au căutat fel de fel de motive să mă determine să renunţ, fiindcă nu eram dorit. Mi-au spus că e mai bine să mă retrag, pentru binele societăţii”, a precizat Coste.