
Nenea Iorga, așa cum îl știam noi cei din Brașov, olarul cu glasul blând și care mereu era calm cu noi toți, a plecat dintre noi. A fost un bun prieten si colaborator al asociatiei noastre din Brasov. A participat la foarte multe târguri meșteșugărești din Brașov. Un om de mare modestie și bunătate. Un om muncitor. Așa cum șade bine unui meșteșugar.
Îl am în minte cum mă încuraja el pe mine că să fac ce fac că fac bine. Avea o blândețe care mie mi-a mers la suflet. Am avut ocazia să stăm chiar stand lângă stand acum ceva ani în urmă. Se bucura de glasul copiilor care veneau la mine. Deși el pierduse un fiu.
Așeza cu mare grijă castronasele pe caldarâm de parcă erau ființe vii. A iubit mult munca și a muncit toată viață.
De la vârstă de 12 ani a învățat să lucreze la roată. Tatăl lui meșter olar cu mare experiență i-a pus pentru prima oară bulgărele de pământ în mâna. În mai puțîn de 6 ani a deprins meseria, reușind să ajungă la același nivel cu tatăl lui.
Cu mare grijă își alegea lutul din care lucra. Își luase un teren în zona tocmai pentru că acolo era bun pământul de modelat. Operațiune de pregătire a lutului pentru modelat nu este atât de ușoară cum pare la prima vedere.
Culorile folosite tot așa au fiecare povestea lor. Roșul maro îl recolta din zonă. Albul era luat de la Băile Harghitei. Albastru și verde erau singurele cumpărate de la meșterii din Corund.
Prima lui ieșire din țară a fost în anul 1977. A fost în Germania. Unde a impresionat pe cei de acolo. A participat și în Statele Unite la un târg. Americanii au fost uimiți de ce au văzut, deoarece acolo pe loc a lucrat piese și au fost arse în cuptoare electrice.
A muncit o viață întreagă
Centrul creației Vâlcea scrie cu durere pe pagina de facebook:
„A plecat la ceruri ceramistul horezean Gheorghe IORGA, apreciat pentru meșteșugul său atât în comunitate și în țară, cât și în afară granițelor. A fost câștigătorul Premiului I la ediția a XXXV- a a Târgului ceramicii populare românești „Cocoșul de Hurez”, un meșter iubitor al valorilor tradiționale horezene, așa cum el însuși mărturisea în cartea dr. Corina Mihăescu – „Ceramică populară din Oltenia” : „Păstrarea elementelor tradiționale este un semn de valoare al vaselor noastre, care sunt cu atât mai mult apreciate de oameni. Am fost în Germania, America, Suedia, Cehia și peste tot am fost apreciat. Lumea mă caută și mă respectă pentru meserie! Cu toții au rămas încântați de ceramică de Hurez. Când faci din lut un lucru frumos, parcă prinde viață și râde, parcă poți să vorbești cu el!..”
Marea durere a lui nenea Iorga, așa cum i se spunea, a fost că meseria nu mai este la fel de apreciată că în anii precedenți.
Nenea Iorga, de acolo de unde ești să ai grijă de noi!
Condoleanțe familiei și Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Sursă foto: Daniel Faur
Sursă text: Centrul creației Vâlcea și andreeastroe.ro
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI