Toate oficiile din mediile urban şi rural ale Poştei Române vor fi deschise astăzi, 29 noiembrie, chiar dacă Guvernul a aprobat ca această zi să fie liberă pentru angajaţii din sectorul public.
Potrivit unui comunicat remis de Compania Naţională Poşta Română, astăzi, 29 noiembrie toate oficiile vor avea program de lucru normal, iar marţi, 30 noiembrie și miercuri, 1 decembrie, acestea vor fi închise.
Ca urmare a acestui program, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în această perioadă să înregistreze timpi mai mari de circulaţie, se precizează în comunicat.
Acest program este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora zilele de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei şi 1 Decembrie – Ziua Naţională a României sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!