În ultimele două săptămâni crescătorii de oi din Calbor au fost terorizați de o ursoaică cu doi pui.
Animalele sălbatice au atacat cârdurile de oi ale unui sătean din Calbor de trei ori.
Ultimele atacuri au fost în nopțile de 19 și 20 mai, ursul reușind să omoare nouă oi și doi miei și să rănească alte două oi și un miel.
„Atacuri repetate, cel puțin lângă pădurea Făget, la aceeași stână, în decurs de două săptămâni au fost atacuri cu pagube importante, cu oi, o parte mâncate, dar și rănite. Se pare că e o ursoaică cu doi pui după urmele văzute de către cel care ne-a făcut sesizarea. Astăzi am primit la primărie sesizarea, după care am făcut demersuri către forumurile competente ca să se prezinte la fața locului, să se întrunească comisia ca să ia măsurile ce se impun pentru despăgubire. În rest sunt legați de mâini și de picioare vizavi de legislația în vigoare“, a declarat pentru fagarasultau.ro, Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.
Astfel de atacuri au loc frecvent la stânele din Țara Făgărașului, odată cu înmulțirea urșilor, în urma interzicerii vânatului la aceasta specie din anul 2016.
Amintim că un proiect pentru modificarea Legii vânătorii se află în Parlament, prin care se permite uciderea animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor. În prezent, aceste animale pot fi ucise doar cu acordul Ministerului Mediului.