O treime dintre decesele survenite la copiii cu vârsta sub un an pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe de ajutor pentru mame și copii, educarea tinerelor mame cu privire la îngrijirea copiilor, monitorizarea constantă în timpul sarcinii și prin dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante.
Organizaţia Salvaţi Copiii și Fundaţia OMV Petrom lansează proiectul „Cutia Bebeluşului”, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă şi de a sprijini familiile imediat după naştere.
Inspirat de succesul modelului din Finlanda, dar adaptat la specificul local, programul vine în sprijinul a 4.000 de mame și nou-născuți aflați într-o situație vulnerabilă, care vor primi câte o Cutie a Bebelușului, ce conține peste 40 de produse de bază necesare nou-născutului în primul an de viață: haine, scutece, lenjerie de pat, saltea, pilotă, prosop, sistem de înfășat, termometru etc.
Beneficiarele sunt selectate din 42 de comunități defavorizate din 16 județe.
În plus, 80 de cadre medicale vor lucra îndeaproape cu mamele și familiile pentru a le oferi informații și sprijin în perioada postnatală, cursuri de îngrijire a bebelușilor și consiliere în alăptare.