Eveniment

O țigară uitată ar fi declanșat incendiul în salonul pacientei moarte de la Spitalul Mârzescu

Sorin Secli

O țigară uitată ar fi declanșat incendiul în salonul pacientei moarte de la Spitalul Mârzescu. O pacientă a murit arsă de vie la Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov, după ce salteaua i-a luat foc. Se crede, de la o ţigară, potrivit surselor Observator. Nu e primul caz de acest fel: şi Institutul Fundeni a fost la un pas de tragedie, de la o brichetă aprinsă, acum două luni. Medicii fac un apel: dependenţa trebuie tratată încă de la internare, iar regulile privind fumatul în spitale trebuie să fie mai aspre.

O țigară uitată ar fi declanșat incendiul în salonul pacientei moarte de la Spitalul Mârzescu

„Te sperii când auzi de foc. Am zis că să nu ajungă și la noi acolo. Te îneca, era așa de tare. Ne-a zis să ieșim afară, care putem. Asistenta”, a povestit un pacient

Pompierii au fost anunţaţi puţin după ora 16.00 că un incendiu a pornit la Spitalul Mârzescu din Brașov.

Pacienții au fost evacuați după izbucnirea incendiului

„A zis să ieşim repede că arde, am ieşit afară. M-am speriat şi am ieşit afară”, a adăugat altă persoană.

O autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară, două ambulanţe şi un echipaj smurd au sosit imediat în ajutor.

„A luat foc într-o cameră pe acolo. A fost și pompierii. Ieșea fum pe geamul ăla spart”, a mai precizat un pacient internat la spitalul din Braşov.

Incendiul a izbucnit la etajul 1 al secției clinice

Din secţia care a ars, zece cadre medicale şi pacienţi au reuşit să se salveze după ce ar fi încercat să stingă ei focul. A pornit de la o saltea, aprinsă chiar de pacienta găsită decedată… cu o ţigară, potrivit surselor Observator. Tânăra avea 27 de ani.

Pericol major din cauza oxigenului din saloane

„Riscul este major pentru că există risc de explozie. Oxigenul, mai ales într-un spital de pneumologie, este parte a tratamentului, este disponibil la fiecare pat şi în momentul în care sursa de căldură, de foc este în apropierea oxigenului, riscul de explozie există”, a explicat Beatrice Mahler, medic pneumolog.

„E curios cum a putut să ia foc o saltea. Tare curios. Că în saloane nu se fumează”, a punctat un pacient.

incendiu marzescu
incendiu marzescu