O persoană și-a pierdut viața duminică, în Piatra Craiului după ce a suferit un stop cardio-respirator.
Potrivit Salvamont Zărnești, persoanei i s-a făcut rău, în timp ce făcea o drumeţie în Masivul Piatra Craiului, şi ulterior a intrat în stop cardio-respirator.
Problema a a fost sesizată la numărul unic de urgenţă 112.
Savatorii montani au precizat că au fost aplicate manevrele de prim ajutor de bază de către cadre medicale aflate întâmplător în zonă.
Şi salvamontiști și echipaje de la Ambulanță au încercat să o salveze, însă victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
„Printr-o solicitare la numărul unic de urgență 112 am fost alertați în privința unui pacient în stop cardio respirator. Din datele obținute de la apelanți, pacientul a acuzat anterior instalării stopului cardiorespirator durere toracică anterioară. În ciuda timpilor scurți de reacție ai echipei noastre, al aplicării manevrelor de prim ajutor de bază (suport vital de bază) de către apelanți și martori (medic și asistenți aflați într-o tură spre Cabana Curmătura de la Fântâna lui Botorog și care întâmplător se aflau foarte aproape de locul producerii evenimentului), a sosirii noastre rapide la victimă împreună cu echipajul medical avansat (ambulanțe de tip B și C de la Serviciul de Ambulanță Brașov), a aplicării rapide a manevrelor avansate de resuscitare, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare. S-a declarat decesul după 1:45 de minute de manevre (o oră și 45 de minute). Condoleanțe familiei„, au transmis reprezentanții Salvamont Zărnești.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI