Eveniment

O nouă destinație de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav. Fly Lili deschide ruta Braşov – Istanbul

Gabriela Bunghez

Compania Fly Lili anunță o nouă destinație cu plecare de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav: Istanbul, Turcia.

Începând cu 29 septembrie, de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav sunt programate curse spre Istanbul de trei ori pe săptămână, în zilele de miercuri, vineri și duminică, transmit reprezentanţii Aeroportului Brașov-Ghimbav.

„Conectăm centrul României cu fascinantul Istanbul. Din 29 Septembrie, FLY LILI inaugurează o nouă rută, mult așteptată, Brașov GHV – Istanbul IST cu 3 frecvențe pe săptămână: miercuri, vineri și duminică. Descoperim orașul vibrant și accesăm noi rute internaționale, disponibile din importantul hub Istanbul„, au transmis reprezentanţii Aeroportului Brașov-Ghimbav.

Potrivit Fly Lili, prețurile pentru zborurile directe Brașov Ghimbav (GHV) – Istanbul (IST) încep de la 79.99 euro.

Biletele sunt disponibile pe site-ul www.flylili.com

Mai multe zboruri de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav spre Londra

Wizz Air a anunțat că din septembrie va dubla numărul de zboruri săptămânale pe ruta Brașov – Londra.

Astfel, de la 1 septembrie, se va putea zbura de pe Aeroportul Brașov-Ghimbav spre capitala Regatului Unit de 4 ori pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică

Pe site-ul Wizz Air pot fi rezervate zboruri şi pentru duminica din 1 septembrie, mai devreme faţă de termenul anunţat iniţial de companie, respectiv 27 octombrie.

Pasagerul cu numărul 200.000

Astăzi, 30 august 2024, la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav va sosi pasagerul cu numărul 200.000. Acesta va fi prezent în zborul Fly Lili Munchen – Braşov, care este programat să aterizeze la ora 12:10.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !