Educaţie

O nouă creșă va fi construită în Brașov cu bani din PNRR

Gabriela Bunghez

Brașovul va avea o nouă creșă, modernă și prietenoasă cu mediul.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a semnat încă 30 de contracte de finanțare, prin PNRR, pentru construcția de creșe.

Una dintre aceste creșe va fi construită în Brașov. Aici va fi amenajată o creșă medie, pentru 70 de copii.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat 30 de noi contracte de finanţare pentru construcţia unor creşe moderne şi prietenoase cu mediul. Valoare totală a acestora este de 404.686.156,04 lei.

„Acestea li se alătură celor 83 de creşe ale căror contracte au fost semnate în această lună, cu finanţare europeană, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a precizat ministrul.

Cele 30 de creşe, cu capacități diferite, vor fi construite după cum urmează:

  • creşe mari, pentru 110 copii în: Cluj-Napoca, Slobozia Bradului – Vrancea
  • creşe medii, pentru 70 de copii în: Sibiu, Braşov, Tulcea, Pecica – Arad, Odobeşti – Vrancea, Vânători – Mureş
  • creşe mici, pentru 40 de copii în: Corund – Harghita, Şimoneşti – Harghita, Siret – Suceava, Baciu – Cluj, Breaza – Prahova. Sânsimion – Harghita, Bălceşti – Vâlcea, Teţchea – Bihor, Ştefăneşti – Argeş, Uricani – Hunedoara, Babadag – Tulcea. Lăzăreni – Bihor, Potlogi – Dâmboviţa, Negreşti – Vaslui, Vicovu de Sus – Suceava, Zlatna – Alba. Tarna Mare – Satu Mare, Murgeni – Vaslui, Nădlac – Arad, Comăneşti – Bacău. Hârşova – Constanţa şi Ciucsângeorgiu – Harghita.

124 de creșe construite prin PNRR

În 2021, Ministerul Dezvoltării a demarat un program ambiţios de construire de creşe noi.

Prin PNRR, Ministerul Dezvoltării finanţează, în total, construcţia a 124 de creşe, prin care se vor crea 7.450 de noi locuri pentru copii în creşele de stat.

Finanţarea construcţiei este acordată integral din fonduri europene şi vizează inclusiv racordarea la utilităţi, autorităţile locale punând la dispoziţie doar terenul.

Creşele vor fi construite conform unui proiect tip, elaborat de Ministerul Dezvoltării, care vine în ajutorul autorităţilor publice locale, şi va diminua semnificativ timpul necesar construcţiei.

Cum vor arăta creșele

Clădirile vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivităţi, bucătărie şi spălătorie proprii, cabinet medical, spaţii administrative şi spaţiu de joacă amplu, în aer liber.

Creşele nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie şi apă caldă din surse regenerabile. Iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI