O mamă care a fugit din calea războiului alături de cei trei copii a fost ajutată de un polițist din Brașov

O mamă care a fugit din calea războiului alături de cei trei copii a fost ajutată de un polițist din Brașov

Un polițist din cadrul Serviciului Rutier Bacău împreună cu un coleg din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ambii delegați în interesul serviciului, în timp ce efectuau serviciul de patrulare în zona Vama Siret au fost martorii unui moment emoționant.

    Polițiștii au văzut pe stradă, într-o noapte geroasă de început de martie, o mamă, însoțită de 3 copilași. Femeia, de origine ucrainiană, cu mâinile înghețate și cu obrajii roșii, împingea cu greu, un cărucior în care se afla un bebeluș și ținea strâns de mână un băiețel de 6 ani, lipit de fratele lui mai mare de 8 ani.
    Polițiștii au sărit imediat în ajutorul celor patru, i-au urcat în mașină să se încălzească și apoi i-au însoțit spre un loc călduros și sigur. Cu lacrimi în ochi, mama micuților le-a mulțumit polițiștilor pentru ajutorul oferit și pentru că nu au rămas indiferenți. 

Imaginea femeii cu cei trei copii, îi va urmării mult timp pe colegii noștrii, dar la fel și bucuria că au putut face o faptă bună. Mulțumim colegilor noștrii pentru că și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu dând dovada de umanitate și solidaritate”, este mesajul colegilor polițiști.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate