Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești au dispus întocmirea unui dosar penal și reținerea unei persoane, după ce aceasta ar fi aplicat mai multe lovituri unei alte femei.
La data de 14 iulie a.c. polițiștii au fost sesizați despre comiterea unui scandal între două femei, în urma căruia una dintre persoanele implicate ar fi suferit leziuni.
Investigațiile polițiștilor au arătat că starea conflictuală a fost determinată de unele neînțelegi anterioare dintre cele două femei, astfel că una dintre acestea ar fi început să o lovească pe cealaltă cu pumnii în zona feței.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe și au dispus măsura reținerii femeii agresive pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea acesteia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Brașov.
Dosarul astfel constituit este instrumentat la acest moment de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.