Eveniment

O familie din Bușteni s-a trezit cu ursul la ușa casei (VIDEO)

Sorin Secli

Un urs a fost surprins pe camerele de supraveghere exact în fața ușii unei familii din orașul Bușteni. Speriaţi, oamenii au sunat la 112, însă după ce autoritățile au ajuns la faţa locului animalul dispăruse. Animalul este căutat în continuare de către autorităţi.

O familie din Bușteni s-a trezit cu ursul la ușa casei

Cătălina, proprietara gospodăriei, a povestit pentru observatorulph.ro că cei doi copii ai săi, în vârstă de 2, respectiv 5 ani, sunt traumatizați de prezența sălbăticiunilor.

Un primar urs
Un primar urs

„Ce facem cu urșii? Ce așteptăm? Câte tragedii așteptam să se mai întâmple? Da, eu sunt una din persoanele care iese cu frică și în curte pentru că m-am întâlnit cu ei și ziua pe străzile orașului, și cum se vede, și noaptea îl am la ușă.

Am lăsat o oală de ciorbă la răcit și mi-era teamă să nu vină vreo pisică. În schimb, m-am trezit cu ditamai ursul fix în fața ușii. A sărit gardul, pur și simplu.

De ce trebuie să-mi fie copiii traumatizați că văd imensitatea asta la ușa lor? Iar cei care le luați apărarea, vă rog să vă abțineți din comentariile voastre de iubitori de urși și să veniți voi să trăiți cu ei în „ceafa” voastră”, a transmis cititoarea, care a și reușit să filmeze, speriată, animalul, fix în fața ușii locuinței sale.