Eveniment

Numărul virozelor, în creștere de la o săptămână la alta

Gabriela Bunghez

Potrivit datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, aproape 1.900 de braşoveni au ajuns la medic, cu diverse afecţiuni de sezon, în săptămâna 7-13 ianuarie.

Mai exact 1.897 de persoane au fost afectate de bolile de sezon (față de 1.280 săptâmâna anterioară), iar 95 dintre acestea au fost spitalizate.

Ponderea cea mai mare a bolilor de sezon au avut-o infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) – 1.478 de cazuri, dintre care 17 au avut nevoie de îngrijire spitalizată.

Și numărul acestora este în creştere faţă de săptămâna anterioară, când au fost 855 de cazuri înregistrate.

Alţi 308 braşoveni au ajuns la medic cu pneumonie, iar 55 dintre ei au fost internaţi. Cei mai mulţi pacienți au fost adulţi – 162.

Pe de altă parte, numărul cazurilor de gripă este în scădere faţă de săptămâna anterioară. Săptămâna trecută au fost înregistrate 111 cazuri, faţă de 126 în prima săptămână a anului.

În schimb, a crescut numărul celor internaţi cu această afecțiune. De la 17 cazuri, în prima săptămână a anului, la 23 în cea de-a doua.

Foto: arhiva/radionoroc.md