Până în prezent, au fost înregistrate 28 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal și două dosare penale înregistrate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comunicarea de informații false, faptă prevăzută și pedepsită de art. 404 Cod Penal.
Totodată, direcțiile de sănătate publică au aplicat sancțiuni contravenționale, în valoare de 300.000 lei la nivel național, pentru persoanele care nu au respectat măsura auto-izolării la domiciliu.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Update 21:12: Șase cazuri de infecție cu coronavirus confirmate seara aceasta în Hunedoara. Toate cele șase persoane au intrat în contact cu femeia de 26 de ani, din același județ, care nu a respectat izolarea la domiciliu, întocmindu-i-se dosar penal. Au vârste cuprinse între 45 și 74 de ani, iar trei dintre acestea sunt cadre medicale.
Update 21:10: Cazul 53. Este vorba despre un bărbat de 53 de ani din Covasna, venit din Italia (Trentino) pe 8 martie și autoizolat la domiciliu, contact cu un caz pozitiv.
Update 20:21: Cazul 52. Este vorba despre o femeie de 33 ani, care lucra în Trentino, Italia. S-a intors pe zece martie în țară, iar în ziua urmatoare s-a internat cu durere în gât la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.
Update 20:14: Cazul 51. Este vorba despre un bărbat de 21 ani, din județul Mureș. Este șofer de TIR și a călătorit în Italia în perioada 4-6 martie. În cursul zilei de 10 martie 2020 a apelat 112 acuzând simptome care se încadrau in definiția de caz. Este internat la secția de boli infecțioase a Spitalului județean din Tg. Mureș, dar va fi transferat la Cluj-Napoca.
Update 18.22 Cazul 50. Femeie de 54 de ani din Neamț. Este internata la Spitalul Roman în 11.03.2020 cu tuse, febră și faringită. În data de 01.03.2020 s a întors din Italia, dintr-o zonă neafectată.
Update 17.20 Un nou caz confirmat de infectare cu coronavirus, o femeie, 45 de ani, venită din Italia, aflată în carantina în Arad. Numărul total al cazurilor în România a ajuns la 49, potrivit Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului. Femeie este din Cluj și se află în acest moment în Arad. Este asimptomatica și urmează să fie transferată la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara.
Update 16:00 Până la această oră au fost confirmate 48 de cazuri de coronavirus. Cele mai multe persoane diagnosticate cu coronavirus sunt în municipiul București , 20 la număr. Dintre cei 48 de cetățeni care au contactat virusul, șase sunt declarați vindecați și au fost externați.