Eveniment

Numărul brașovenilor cu afecţiuni respiratorii este în creştere

Gabriela Bunghez

În ultima săptămâna nu s-a raportat niciun caz de gripă, însă tot mai mulţi brașoveni ajung la medic din cauza „bolilor de sezon”.

Potrivit datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Brașov, în săptămâna 22.10.2018-28.10.2018 s-au prezentat la medic 2.179 de pacienți cu aproape 200 de cazuri mai mult faţă de săptămâna anterioară.

Dintre aceștia 1.806 au ajuns la medic cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), iar 30 au avut nevoie de îngrijiri spitalizate.

Cele mai multe cazuri, respectiv 485, s-au înregistrat în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, iar 3 au avut nevoie de internare.

În aceeași perioadă, s-au înregistrat 373 cazuri de pneumonie, iar 65 de pacienți au fost internaţi.

Cele mai multe cazuri de pneumonie, respective 69, au fost în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani, 12 dintre ei au necesitat internarea.

Conform reprezentanților DSP Brașov, în săptămâna 22-28 octombrie nu a fost înregistrat niciun caz de gripă.