Noua lege a învățământului preuniversitar, care intră în vigoare pe 2 septembrie, aduce noi obligații pentru părinți.
În noua lege a învățământului preuniversitar arată că părinţii vor putea lua legătura cu profesorii doar în intervalul orar stabilit prin regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ, potrivit rador.ro.
Totodată, la înscrierea copilului la creșă, grădiniță sau școală, directorul respectivei unități de învățământ va semna un contract educațional cu părinții elevului.
Semnarea unui contract educațional este una din obligațiile pe care părinții o au odată cu înscrierea copilului într-o unitate de învățământ. Contractul prevede drepturile și obligațiile reciproce ale părților, garantând drepturile copiilor.
În funcție de specificul fiecărei unități pot fi adăugate și alte clauze, a căror natură nu poate afecta interesul antepreșcolarului, preșcolarului sau al elevului.
Părinții au obligația de a înscrie copilul la școală și de a asigura frecventarea cu regularitate și conform programului a cursurilor școlare.
De asemenea, elevul trebuie întreținut astfel încât să fie asigurate condițiile necesare finalizării studiilor.
O altă obligație este cea de a păstra legătura cu cadrele didactice sau, după caz, cu conducerea unității de învățământ, pentru monitorizarea progresului elevului.
Totodată, copilul trebuie sprijinit să se integreze în colectivul școlii, dar să și respecte regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ în care acesta este înscris.
Legea mai prevede că părinții vor putea contacta personalul școlii în intervalul orar stabilit prin regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ.
Noua lege a învăţământului preuniversitar poate fi consultată AICI.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI