Comunitatea din Șcheii Brașovului are un nou preot paroh, pe Părintele Dumitru Bogdan Bădiță.
Comunitatea din Șcheii Brașovului l-a întâmpinat pe noul preot paroh, Bogdan Bădiță. El a preluat ștafeta de la părintele Aurel Colceriu care a slujit trei decenii la Biserica Sfânta Treime din Șchei.
Slujba de Te Deum și ceremonia de întronizare au fost oficiate de Părintele Mitropolit Laurențiu Streza, marcând începutul misiunii nobile de preot paroh a Părintelui Bădiță.
La eveniment au participat preşedintele CJ Braşov, Şerban Todorică, primarul ales al Brașovului, George Scripcaru, membrii comunității din Schei, Junii Bătrâni, Junii Albiori, enoriașii, dar și ansamblul Zestrea Săceleană și reprezentanți din Săcele, unde părintele Bădiță a slujit anterior.
„Cu inimile pline de emoție, comunitatea din Șcheii Brașovului l-a primit pe noul preot paroh, Părintele Dumitru Bogdan Bădiță, venit din Săcele, unde a slujit cu devotament. Într-o ceremonie solemnă, ÎPS Laurențiu Streza, un adevărat păstor al sufletelor noastre, a oficiat slujba de Te Deum, un moment sfânt în care am mulțumit lui Dumnezeu și am invocat binecuvântarea Sa pentru noua misiune pastorală.
ÎPS Laurențiu Streza, un om minunat cu har și vorbă dulce, ne este mereu aproape, prezența sa constantă la evenimentele brașovenilor fiind o binecuvântare. Cuvintele sale pline de înțelepciune, rostite cu blândețe, ne aduc alinare și ne apropie de Dumnezeu, făcând timpul să pară că stă în loc.
În prezența primarului ales al Brașovului, George Scripcaru, și a numeroși membri ai comunității, i-am urat Părintelui Bogdan Bădiță un călduros „Bun venit” și ne rugăm ca Dumnezeu să-l călăuzească în această nouă etapă„, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Şerban Todorică.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!