
Cei care visează la o vacanță pe plajele sălbatice de la Vadu și Corbu vor trebui să respecte noile reguli impuse. Cu ajutorul noului regulament, autorităţile vor să protejeze aria naturală, dar să le dea şi oportunitatea turiştilor de a se relaxa.
Cu puțin timp înainte de sosirea primului val de turiști la Corbu și Vadu, autoritățile au schimbat regulile de acces. Rulotele și corturile vor fi permise, dar doar în spații destinate, nu mai aproape de 150 de metri de malul mării, transmite stirileprotv.ro.
Cei care visează la o vacanță pe plajele sălbatice de la Vadu și Corbu vor trebui să respecte regulile impuse de Administrația Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Administrația Rezervaţiei interzice amplasarea beach-barurilo pe plajă. O veste bună pentru turiști este, însă, amplasarea de puncte de prim ajutor.
La Vadu va fi o singură zonă destinată campării. Este la 150 de metri distanță de malul mării și la 300 de metri de o cherhana pescărească. Nu a fost stabilită încă suprafața perimetrului, dar autoritățile susțin că va fi de ajuns pentru afluxul de turiști chiar și în vârf de sezon estival.
La Corbu, camparea va fi permisă doar pe faleză înaltă, pe terenul pus la dispoziție de trei agenți economici. Două dintre parcele sunt destinate corturilor și rulotelor, iar cea de a treia este pentru parcarea autoturismelor.
Acum, plajele sălbatice din Vadu şi Corbu sunt libere şi curate. În doar câteva săptămâni, zona va fi plină de rulote, corturi şi turişti, dornici să petreacă o vacanţă departe de agitaţia celorlalte staţiuni. Cu ajutorul noului regulament, autorităţile vor să protejeze aria naturală, dar să le dea şi oportunitatea turiştilor de a se relaxa.
„Camparea este posibilă doar în zonele dedicate acestei activități. Zonele sunt extrem de puține. De-a lungul timpului, ARBDD și-a propus delimitarea unor zone de acest tip în mai multe locații, ceea ce ar fi venit în întâmpinarea turiștilor”, a spus Viorica Basca, director executiv al Direcției Management Ecologic al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD).
Sunt permise doar umbrelele și șezlongurile turiștilor
Umbrelele și șezlongurile pot fi montate pe plajă, însă doar pe perioada șederii sau a îmbăierii, cu alte cuvinte doar cele aduse de turiști. De asemenea, este interzisă organizarea de evenimente off road.
Aprinderea focului este interzisă, la fel cum este interzisă folosirea de generatoare sau de echipamente care pot polua sonor.
„Singurele activități care ar fi OK acolo ar fi plimbările pedestre și cel mult ecvestre, adică pe cal sau, hai să spunem, cu bicicletele pe niște rute foarte bine delimitate. Nu putem să călcăm peste tot, pentru că distrugem”, a declarat pentru stirileprotv.ro biologul Răzvan Popescu Mirceni.
Anul acesta vor fi instalate și puncte de prim ajutor, iar agenții economici care vor să vândă băuturi sau alimente o vor putea face, însă nu mai aproape de 150 de metri de malul mării.
În prezent, pe litoralul românesc al Mării Negre sunt peste 40 de hectare de plajă neamenajată. La intrarea în Rezervația Biosferei Delta Dunării sunt amplasate panouri de informare, iar turiștii sunt avertizați că intră pe o plajă splbatică neamenajată.
Circulația sau staționarea vehiculelor pe plajă se sancționează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei. Riscă sancțiuni și cei care intră în Rezervație fără permis. Acesta costă între 5 și 30 de lei și se poate achita online sau prin SMS.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!