Social

Noi prevederi legale pentru acordarea ajutoarelor alimentare europene

Sebastian Dan

ajutoare alimentare ue cutiiPrefectura Braşov a trimis o adresă către primării pentru a se pregăti pentru distribuţia ajutoarelor alimentare acordate de Uniunea Europeană.

„Nu există o dată foarte clară când se vor livra alimentele și dacă s-a stabilit lista şi cantitatea cu alimentele necesare, dar s-a primit o adresă de la Prefectură prin care se solicită se se întocmească tabelele și criteriile în baza cărora pot primi ajutoare. Există și o prevedere nouă, potrivit căreia persoanele care pot beneficia sunt persoanele fără venituri sau care au venituri nete lunare de până la 450 de lei/lună/persoană. Aici avem o problemă. După ce am avut o ședință cu colegii de la Direcția de Servicii Sociale (DSS), singura modalitate prin care putem gestiona această situație este ca, la momentul în care vor întocmi cererea de acordare a ajutoarelor alimetnare, să dea o declarație pe propria răspundere, sub semnătură privată, în fața salariatului care primește declarația, că se încadrează în aceste prevederi, și sunt atenționați asupra falsului în declarație” – a precizat viceprimarul Adina Durbacă.

Mariana Topoliceanu, șefa Direcție de Servicii Sociale din cadrul Primăriei Brașov, a anunțat astăzi că a luat celelalte măsuri, din punct de vedere tehnic, la sediul de pe strada Panselelor, unde este depozitul, cu tot e e necesar, pentru a primi în orice moment TIR-urile cu alimente.

„Anul trecut au fost 37.000 de beneficiari, dar până la 1 noiembrie doar 1.700 de persoane au depus cereri pentru ajutorul de încălzire. Dacă nu au venit până la aceast prag, ne îndoim că vor veni să depună cereri. Mai ales că s-au făcut controale anul trecut și au fost obligați să plătească retroactiv. Din ce știm, la această oră este în derulare procedură de licitație a firmelor care vor furniza alimentele. Anul trecut distribuirea a început în 6 decembrie și au beneficiat în jur de 9.600 de persoane, inițial, iar ulteiror s-au mai suplimentat celor îndreptățiți, pentru că rămăseseră alimente neridicate. Referitor la conținut, ni s-a spus că va exista o îmbunătățire a conținutului. La unele alimente noi am cerut suplimentarea cantităților la ulei , zahăr și orez. Deocamdată, așteptăm să ne fie comunicat oficial conținutul. Distribuția va fi tot cu cutii, pentru că a fost mai operativă”, a precizat Topoliceanu.

Care sunt categoriile de persoane care vor beneficia de ajutoare alimentare europene:

    a) familiile şi persoanele singure care au stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

    b) şomerii înregistraţi, potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;

    c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună;

    d) persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate.

    e) persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, republicată, Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, cu modificările ulterioare, ale căror venituri cumulate, obţinute exclusiv din aceste legi, se află sub 400 lei/lună.”

O persoană beneficiază de ajutor – produse alimentare – o singură dată în cadrul planului şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţine la data distribuirii ajutoarelor, chiar dacă se regăseşte la acea dată în mai multe dintre categoriile de mai sus.

Persoanele care se încadrează în categoriile menţionate vor trebui să prezinte la ridicarea alimentelor, următoarele documente în copie xerox, după caz: act de identitate, dispoziţia scrisă a primarului sau mandat poştal pentru plata drepturilor, pentru categoria de persoane prevăzută la lit. a), carnet de şomer sau mandat poştal pentru plata drepturilor pentru şomerii indemnizaţi şi adeverinţă prin care se atestă calitatea de şomer aflat în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă pentru şomerii înregistraţi care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, pentru categoria de persoane prevăzută la lit. b); decizia de pensie sau mandat poştal pentru plata drepturilor, pentru categoria de persoane prevăzută la alin. lit. c), certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat, pentru categoria de persoane prevăzută la lit. d); mandat poştal pentru plata drepturilor, pentru categoria de persoane prevăzută la lit. e).

În cazul persoanelor cu handicap/nedeplasabile, ajutoarele alimentare se vor ridica de către reprezentanţii acestora, respectiv curator, tutore, asistent personal,membru de familie, persoană împuternicită. Aceştia vor prezenta pe lângă actele menţionate mai sus, original şi copie xerox după actul de identitate personal, şi după caz: copie după actul doveditor  de reprezentare al persoanei  cu handicap/nedeplasabile ( pentru curator, tutore, asistent personal), împuternicire semnată de persoana  nedeplasabilă (pentru membru de familie, persoană împuternicită).