Noi date apar în furtul tezaurului dacic din Olanda. Poliţia olandeză caută informaţii despre un VW Golf gri implicat în spargerea Muzeului Drents. Maşina a fost furată şi ulterior incendiată.
Poliţia olandeză caută mai multe informaţii despre un Volkswagen Golf gri închis care a fost implicat în spargerea Muzeului Drents din Assen. Anchetatorii anunţă că autoturismul a fost furat şi ulterior a fost incendiat. Până acum a fost stabilit în mare traseul maşinii, dar există un interval de 48 de ore în care nu se ştie unde a stat vehiculul, transmite News.ro.
Poliţia caută informaţii cu privire la locul în care s-a aflat vehiculul între joi, 23 ianuarie, în jurul orei 04:20 şi spargerea de la muzeu de sâmbătă, 25 ianuarie, în jurul orei 03:45. Anchetatorii presupun că maşina a fost parcată undeva în zona Groningen, North Drenthe şi Assen şi este posibil ca maşina să fi avut plăcuţe de înmatriculare furate (K-813-BK) la acea dată.
Ancheta a arătat că maşina Volkswagen Golf de culoare gri – pe atunci cu propriul număr de înmatriculare P-343-RL – a fost furată din Ingelandstraat din Alkmaar, cândva între miercuri seara, 22 ianuarie, orele 20:30 şi 03:30 în noaptea următoare. De asemenea, în aproximativ aceeaşi perioadă de timp, plăcuţele de înmatriculare (K-813-BK) au fost furate din van Aylvaweg în Witmarsum, lângă A7.
Poliţia caută în mod expres imagini şi informaţii din apropierea locurilor în care a avut loc furtul maşinii şi al plăcuţelor de înmatriculare.
”Aţi văzut sau auzit ceva? Aveţi înregistrări ale camerelor de luat vederi din timpul nopţii care arată ceva suspect? Aţi văzut vreo persoană suspectă în zonă? Raportaţi la Poliţie!”, este mesajul anchetatorilor olandezi.
Maşina furată văzută în Groningen
Poliţia anunţă că aceeaşi maşină a fost văzută în Groningen în aceeaşi noapte (23 ianuarie), în jurul orei 04:20. Există imagini de la o cameră ANPR la Julianaplein în oraş. Maşina purta acolo plăcuţele de înmatriculare furate (K-813-BK).
Vehiculul a fost văzut din nou doar după aproape 48 de ore în zona Muzeului Drents, imediat după spargerea din 25 ianuarie, în jurul orei 03:45. Poliţia precizează că nu se cunoaşte locul în care s-a aflat maşina între timp. Este posibil ca vehiculul să fi fost parcat în apropierea oraşului Groningen, în nordul regiunii Drenthe, în zona Assen sau în împrejurimi.
După jaf, Volkswagen-ul Golf gri a plecat de la muzeu, iar imediat după ora 04:00, Poliţia a primit un raport cu privire la un incendiu de maşină sub un viaduct. Vehiculul furat a fost găsit acolo. De asemenea, a fost găsită o plăcuţă de înmatriculare furată.
”De atunci, am obţinut imagini care arată începutul incendiului. Acestea arată, de asemenea, un vehicul care opreşte în apropiere şi pleacă în direcţia de sud a Nooitgedacht la scurt timp după incendiere. Presupunem că suspecţii au fugit cu acel vehicul. Acest lucru s-a întâmplat în jurul orei 03:50. Aveţi indicii cu privire la această posibilă maşină de fugă? Sau alte maşini vizibile? Aveţi imagini, de exemplu, de la o cameră de bord care arată o maşină suspectă în jurul acelei ore? Dacă da, vă rugăm, de asemenea, să ne informaţi cât mai curând posibil”, au mai transmis poliţiştii.
Aceştia precizează, de asemenea, că ancheta privind furtul de la Muzeul Drents este în plină desfăşurare şi Poliţia anunţă că lucrează la caz cu zeci de detectivi şi specialişti.
”Urmărirea capodoperelor furate şi a suspecţilor este prioritatea noastră. Această investigaţie este amplă şi în cadrul ei ne menţinem toate opţiunile deschise pentru moment”, a mai transmis Poliţia.
În noaptea de vineri, 24 ianuarie, spre sâmbătă, 25 ianuarie, Muzeul Drents din Assen a fost spart la ora locală 3.45 dimineaţa. Un dispozitiv exploziv a fost folosit pentru a forţa uşa şi trei bărbaţi au spart vitrinele şi au furat Coiful de la Coţofeneşti şi trei brăţări dacice.
Muzeul îşi va redeschide porţile vineri, pentru prima dată după furt. Până atunci, ancheta continuă la faţa locului. De asemenea, au loc lucrări de reparaţii şi se lucrează la construirea unei noi expoziţii, a precizat muzeul într-un comunicat.
Informații despre o dubă Ford Transit care ar fi fost implicată în furtului tezaurului Dacic
Polițiștii au primit informații interesante că o dubă ar fi fost implicată în jaf. Se pare că este vorba despre un Ford Transit de culoare închisă. Poliția face apel la toți cei care au văzut o situație suspectă în ultimele zile care implică un Ford Transit să contacteze autoritățile, potrivit Digi24.
Pista clanului Remmo din Germania
Nu este exclusă implicarea celebrului clan Remmo din Germania, o familie de origine libanezo-kurdă, care a mai dat spargeri răsunătoare la muzee în ultimii ani.
Poliţia a declarat, duminică seara, pentru DeTelegraaf că imaginea unui bărbat purtând o şapcă şi o geantă mare – o imagine care a circulat duminică în presa din România – a fost surprinsă de camerele de la muzeu cu cinci zile înainte de jaf.
Poliţia a confirmat că bărbatul, care avea un comportament suspect, face obiectul unei anchete, dar nu poate spune deocamdată dacă este unul dintre autorii jafului.
Anchetatorii cred că cel puțin trei suspecți în cazul jafului de la Muzeul Drents, din acest weekend, sunt din provincia Olanda de Nord, aflată în partea de nord-vest a Țărilor de Jos.
FOTO Furtul tezaurului dacic. Poliţia olandeză a găsit un baros într-un canal de lângă Muzeul Drents
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
