Comisia de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie al societăţii comerciale Tetkron SRL, împreună cu expertul independent specializat în recrutarea resurselor umane FOX Management Consultants, a desfăşurat o procedură de selecţie în mai multe etape conform prevederilor legale în vigoare, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, precum şi cerinţelor contextuale ale S.C.Tetkron S.R.L., având ca scop „obţinerea celui mai potrivit, performant si echilibrat consiliu de administratie la acestă societate”.
Newsbv.ro vă prezintă candidaţii admişi pe lista scurtă, conform raportului trimis către consilierii locali:
- Constantin Grosu
- – Absolvent al Facultăţii de Ştiinte Economice din cadrul Universităţii “George Bariţiu” Braşov, facultate absolvită în anul 2004 cu diploma de licenţă
- – Experienţă îndelungată de conducere de 15 ani în domeniul studiilor absolvite în poziţii de director economic, administrator, manager la societăţi comerciale private din domeniul construcţii şi materiale de construcţii, vânzări sau alimentaţie public,
- – Dl. Grosu a condus cu bune rezultate economice societăţile comerciale amintite, nu a înregistrat pierderi şi nu a avut abateri înregistrate ca urmare a controalelor şi verificărilor,
- – Cunoaşte obiectul de activitate al societăţii şi este familarizat cu situaţia prezentă,
- – Şi-a propus ca în cadrul societăţii TETKRON S.R.L., dacă va primi mandatul de administrator, extinderea activităţii şi valorificarea oportunităţii de a extinde piaţa companiei cu câteva obiective,
- – Urmăreste să dezvolte o relaţie cât mai apropiată cu terţii din punct de vedere professional,
- – Ca indicatori de performanţă ar avea în vedere specializarea personalului, echilibrarea cheltuielilor salariale, folosirea cu prudenţă a resurselor companiei,
- – Consideră ca fiind un risc pentru atingerea obiectivelor, imposibilitatea de a obţine eşalonarea datoriilor la ANAF pe care le are societatea în prezent .
- Marius Valentin Potea
- – Absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii “George Bariţiu” din Braşov, facultate absolvită cu diploma de licenţă in anul 2003,
- – Experienţa în domeniul studiilor absolvite de 15 ani, în calitate de consilier juridic, avocat stagiar şi avocat definitiv în cadrul Cabinet avocat “Potea Marius Valentin”.
- – Candidatul este recomandat de o experienţă profesională de peste 12 ani în cadrul propriului cabinet de avocatură, fiind cunoscut şi apreciat la nivelul comunitaţii de afaceri locale.
- – Având în vedere cunoştinţele şi pregătirea profesională corespunzătoare consideră că îşi poate aduce aportul la îmbunătăţirea situaţei societăţii din momentul actual,
- – Cunoaşte bine obiectul de activitate al societăţii şi direcţiile de dezvoltare ale acesteia,
- – Consideră că societatea pentru al cărei mandat de administrator candidează este o societate cu potenţial daca s-ar putea ajunge la un moment zero în privinţa stingerii datoriilor, dar acest obiectiv nu va putea fi atins fără sprijinul autorităţii publice tutelare,
- – Elementele de interes pentru dezvoltarea societăţii care au fost menţionate sunt: majorarea capitalului social (subvenţia), impunerea unor criterii de performanţă, extinderea domeniului de activitate şi valorificarea oportunităţilor la ora actuală existând cereri pentru serviciile oferite de TETKRON.
- – În privinta criteriilor de performanţă ar lua în calcul creşterea veniturilor şi echilibrarea veniturilor salariale.
- – Consideră ca fiind riscuri în atingerea obiectivelor, politica de personal şi asigurarea finanţării societăţii.
- Monica Cornelia Urs
- – Absolventă a Facultăţii de Ştiinte Economice din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov în anul 1999, având o vechime în domeniul studiilor absolvite de 19 ani.
- – Experienţa în calitate de expert contabil şi membru CECCAR în cadrul Birou Expert Contabil Urs E. Monica Cornelia precum şi ca administrator firmă privată şi şef department accesare fonduri europene în cadrul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi şef birou in cadrul CECCAR Filiala Brasov,
- – Dna. Urs are o experienţa specifică de expert contabil de peste 10 ani şi consideră că aceasta poate fi un atu important prin aplicarea cunoştinţelor teoretice şi a practicii cunoscute,
- – Consideră că societatea TETKRON S.R.L. are potenţial de dezvoltare a activităţii având în vedere planul de reabilitare a aceteia, dar care implică investiţii noi şi angajarea de personal ethnic,
- – Consideră că societatea deţine atuuri importante având active care pot fi închiriate sau dotări tehnice în bună stare,
- – În privinţa indicatorilor de performanţă candidata a amintit productivitatea muncii, cheltuielile salariale, echilibrarea numărului de angajaţi cu bugetul salarial, creşterea cifrei de afaceri şi a veniturilor,
- – Este de părere că riscurile în dezvoltarea întreprinderii publice ar putea fi limitarea încasărilor şi datoriile actuale.
Ca urmare a parcurgerii interviului final de selecţie, clasamentul candidaţilor care se califică pentru a fi recomandaţi în vederea ocupării unei poziţii de membru în Consiliul de Administraţie al TETKRON SRL Brasov sunt:
- Constantin Grosu – 64.71p
- Monica Urs – 65.35p
- Marius Valentin Potea – 64.75p
Aceștia trebuie validați de plenul Consiliului Local Brașov.