Din judeţ

Nereguli descoperite de polițiștii din Brașov, în ultimele 24 de ore

Iulia Ghervan

La data de 16 iunie a.c., în jurul orei 17.20, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 22 ani din municipiul Sibiu, jud. Sibiu, care conducea un autoturism pe raza localității Hârseni, județul Brașov.

,,Procedându-se la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate pe autoturism aparțin altui autovehicul.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,03 mg/l alcool pur.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și  “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

La data de 16 iunie 2020, în jurul orei 18.35, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz au oprit în trafic, pentru control, un bărbat care conducea un autoturism pe raza localității Dacia, județul Brașov.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

La data de 16 iunie 2020, în jurul orei 09.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 48 ani din județul Buzău, care conducea un autoturism pe str. Mihail Kogălniceanu din localitatea Feldioara, județul Brașov.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că vehiculul nu deține asigurare tip RCA valabilă, neavând astfel drept de circulație pe drumurile publice.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lucrători din cadrul Poliției Orașului Ghimbav efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

În fapt, la data de 14 iunie a.c., în jurul orei 21.45,  un bărbat, în vârstă de 43 ani, ar fi condus un autoturism pe raza orașului Ghimbav, județul Brașov și ar fi avariat un autoturism parcat.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul în cauză nu posedă permis de conducere, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate pe autoturism aparțin altui autovehicul.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea  unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Brașov, subcomisar Alina Ivan.