Eveniment

Nelu Tătaru: Starea de alertă ar putea fi prelungită după 15 iunie

Gabriela Bunghez

Starea de alertă ar putea fi prelungită după 15 iunie, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care a mai menționat că în zilele următoare se vor decide noi măsuri de relaxare.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat duminică seara într-o intervenție telefonică la B1 TV, că este greu de crezut că din 15 iunie va fi libertate totală și crede că starea de alertă va fi prelungită, având în vedere că încă se înregistrează aproximativ 200 de cazuri zilnice de COVID-19 în România, apar noi focare și există în continuare transmitere comunitară.

“Până în 15 iunie încă suntem în stare de alertă, iar evoluția din aceste zile va decide, la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prelungirea sau nu a stăriii de alertă. Dacă nu o să mai fie stare de alertă o să avem relaxare, deși mi-e greu să cred acest lucru. Ne trebuie o evaluare completă, iar 15 iunie nu cred că va fi data la care să nu mai prelungim starea de alertă, având în vedere și evoluția, focarele noi și faptul că încă avem o transmitere în comunitate”, a declarat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății a vorbit și despre masurile de relaxare. El a spus că în această perioadă sunt analizate aspectele legate de cea de-a treia etapă de relaxare ce urmează să intre în vigoare din 15 iunie.

”Sunt discuții încă referitor la a treia etapă de relaxare în care ne gândim la mall-uri, în unele condiții. După cum știți, pe 12 iunie se termină anul școlar, deci părinții care stăteau cu copiii acasă se vor întoarce la serviciu și va trebui să găsim soluții pentru grădinițe, creșe sau after-school-uri. Ne gândim la toate aceste lucruri în zilele următoare, urmând ca joi să anunțăm acele noi măsuri de relaxare. (…) Dacă evoluția este favorabilă, joi vom putea anunța ce va urma de lunea cealaltă (din 15 iunie – n.r.)”, a explicat ministrul sănătății.

Minsistrul sănătății a mai spus că în fiecare etapă de relaxare, Ministerul pe care îl conduce împreună cu alte instituții analizează evoluția situației, apariția noilor focare de infecție, astfel încât să evite apariția unor probleme noi.