Nelu Tătaru: „Dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge la starea de urgență”

Nelu Tătaru: „Dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge la starea de urgență”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, joi seara, într-o intervenție telefonică la Antena3, că în acest moment nu se pune problema revenirii la starea de urgență din cauza epidemiei de coronavirus, însă a lansat un avertisment dur: „Dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge la starea de urgență”, scrie g4media.ro.

„În opinia mea, (epidemia – n.r.) nu a scăpat de sub control, numai că trăim un alt episod pe care nu l-a dorit nimeni și o parte din vină o avem cu toții, poate mai mare cei care nu au mai vrut să creadă că există așa ceva sau au uitat zilele, chiar săptămânile și lunile în care au stat închiși în casă, temători și uitându-se la televizor la ce se întâmplă în Spania și Italia. (…) Astăzi avem niște măsuri de relaxare, avem o parte a populației care nu mai crede, avem niște factori decizionali care negativează cam tot ce s-a întâmplat în ultimele luni și avem niște instigări la nerespectarea unor reguli”, a afirmat ministrul, potrivit g4media.ro.

Alte articole:   Ilie Bolojan critică managementul ineficient din companiile de stat: salarii și prime nejustificate în instituții cu pierderi

Detalii aici.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov