Președintele Nicușor Dan și Ilie Bolojan, liderul PNL, s-au întâlnit joi seară, la Cotroceni, fără însă să ajungă la un consens privind creșterea taxelor.
Negocierile între Nicușor Dan și Ilie Bolojan au eșuat
România intră într-o nouă incertitudine politică după ce întâlnirea decisivă de joi seara dintre președintele Nicușor Dan și Ilie Bolojan, favorit pentru funcția de premier, a eșuat.
Cei doi lideri, Nicușor Dan și Ilie Bolojan, nu au reușit să ajungă la un acord privind măsurile fiscale, în special majorarea TVA, iar președintele a decis să nu anunțe încă un premier desemnat, așa cum era programat, scrie stiripesurse.ro.
Potrivit surselor politice, discuția de joi seară de la Palatul Cotroceni s-a încheiat fără un compromis: Ilie Bolojan a insistat pe creșterea TVA de la 19% la 21%, ca parte a unui set de măsuri de echilibrare bugetară „necesare acum, nu peste două luni”, în timp ce Nicușor Dan a rămas ferm pe poziția exprimată în campania electorală, potrivit căreia nu va accepta majorarea taxelor pe consum.
Bolojan pleacă, liberalii rup tăcerea
La scurt timp după încheierea întâlnirii, dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan, liderul PNL a părăsit Palatul Cotroceni și s-a întors la sediul PNL pentru a se consulta cu liderii partidului.
Surse liberale declară că formațiunea nu mai acceptă „jocuri politice fără finalitate” și îl invită public pe președintele Nicușor Dan „să vină cu tehnocratul său, dacă nu vrea guvern politic”.
PNL ar urma să susțină orice nume de tehnocrat dacă nu va fi desemnat Ilie Bolojan.
PSD amână decizia privind intrarea la guvernare din cauza tensiunilor
În urma negocierilor de joi, PSD arată că partidul nu este dispus să susțină un nou guvern condus de un tehnocrat.
PSD a anunțat oficial că nu va mai organiza vineri referendumul intern întrucât nu a fost desemnat numele de premier și nu s-a finalizat planul de măsuri fiscale.
„Această desemnare ar fi trebuit să aibă loc astăzi, la ora 17:00, sau cel târziu mâine dimineață, conform înțelegerilor agreate anterior. În aceste condiții, PSD este pus în situația de a amâna dezbaterea internă până când lucrurile se vor clarifica”, a transmis PSD într-un comunicat de presă.
În USR, poziția oficială nu a fost încă comunicată, dar surse din interiorul partidului spun că Dominic Fritz, recent ales președinte al formațiunii, le-ar fi transmis colegilor că „Bolojan rămâne prima și singura variantă de premier”.
Niciunul dintre partidele implicate în negocierile pentru formarea guvernului — PSD, PNL, USR și UDMR nu a înaintat o nouă propunere oficială de premier, iar consultările programate pentru desemnarea noului șef al guvernului au fost suspendate.

