Nati Meir, fost parlamentar PRM, care tocmai a fost arestat în Grecia, condamnat de Judecătoria Braşov la 11 ani de închisoare, susţine că a fost agent Mossad pentru a evita extrădarea în România.
Fostul deputat Nati Meir susţine că a lucrat ca agent Mossad care opera în România. Meir a făcut această afirmaţie la un tribunal din Grecia în încercarea de a împiedica extrădarea sa în România. El a fost reţinut săptămâna aceasta în Rodos, notează Mediafax.
Nati Meir a fost reţinut în Rodos în virtutea unui mandat Interpol de arestare emis de România, după ce acesta a fugit din ţară în 2016 pentru a se sustrage unei condamnări la 11 ani de închisoare pentru fraudă. România a solicitat în mod oficial extrădarea sa din Grecia.
La data de 09.03.2017 Judecătoria Braşov a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2351, condamnat 11 ani închisoare pentru săvarşirea infracţiunii de înşelaciune.
Nati Meir se află în custodia autorităților elene în așteptarea unei decizii privind extrădarea sa către România.
Avocatul lui Meir: „Vânătoare de vrăjitoare” din partea României
Avocatul lui Meir, Nir Yaslovitzh, a depus o petiţie la tribunalul din Rodos împotriva extrădării, numind-o o „vânătoare de vrăjitoare” din partea României, în ciuda faptului că Meir a executat o pedeapsă de cinci ani.
Yaslovitzh a susţinut că autorităţile române i-au permis lui Meir să părăsească ţara şi continuă să îl persecute fără motive legale, potrivit Ynet News.
În declaraţia sa în faţa instanţei, Meir a explicat:
„Am fost un agent Mossad trimis în România, unde am locuit timp de 20 de ani, din 1996 până în 2016. Am fost ales în Parlamentul României în 2004, dar la scurt timp după ce au devenit aparente relaţiile mele cu Mossadul, a început o campanie neîncetată de discreditare a mea cu acuzaţii penale false, punând efectiv capăt carierei mele politice”.
Yaslovitzh a adăugat că urmărirea lui Meir de către România reflectă persecuţia politică, citând un incident similar din 2022, când Israelul a intervenit pentru a asigura eliberarea lui Meir din arest preventiv în Dubai, Emiratele Arabe Unite. Avocatul a făcut apel la Ministerul de Externe al Israelului să ajute la asigurarea eliberării lui Meir încă o dată.
O instanţă din Rodos va examina cazul lui Meir săptămâna viitoare.
Nati Meir, născut în 1955 în oraşul Haifa din Israel, a obţinut în 1999 cetăţenia română. Acesta a fost deputat de Tulcea în Parlamentul României în perioada 2004-2008. În 2009 a candidat la preşedinţia României.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!