Nici Muzeul de Artă și Muzeul de Etnografie nu participă la Noaptea Muzeelor.
Muzeul de Artă și Muzeul de Etnografie au anunţat că se solidarizează cu revendicările legitime ale sectorului muzeal din România cu privire la creșterea salariilor angajaților la același nivel cu alte categorii profesionale similare (învățământ, spre exemplu), motiv pentru care nu va participa la Noaptea Muzeelor 2024!
Muzeul de Artă Brașov se aliniază acțiunii de protest organizate sâmbătă, 18 mai 2024, la București, de către Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă (CulturMedia), astfel că nu va participa la Noaptea Muzeelor – 2024.
„Noaptea Muzeelor a reprezentat în fiecare an un motiv de creativitate și entuziasm, așa cum este cazul pentru fiecare expoziție și eveniment organizat de către echipa muzeului. Anul acesta, alături de numeroase ale instituții muzeale și biblioteci din România, am luat hotărârea să participăm la protestul din Piața Victoriei, pentru a ne recăpăta demnitatea ca lucrători în domeniul cultural. Demersul dorește să atragă atenția asupra lipsurilor financiare din cadrul muzeelor și bibliotecilor din România. Pe 18 mai 2024, Muzeul de Artă Brașov va sărbători Ziua Internațională a Muzeelor prin deschiderea unei noi expoziții temporare și oferirea accesului gratuit tuturor vizitatorilor, în intervalul normal de vizitare 10:00-18:00. Vă mulțumim că ne-ați fost și că ne sunteți alături”, precizează echipa Muzeului de Artă Braşov.
Muzeul de Etnografie, acces gratuit la expozițiile permanente și temporare
Muzeul de Etnografie Brașov nu va participa la Noaptea Europeană a Muzeelor din 18 mai 2024, în semn de solidaritate cu sindicatele din muzeele din România.
În acest an, în 18 mai, se aniversează două decenii de la prima ediție a Nopții Europene a Muzeelor în România, eveniment patronat de Consiliul Europei, UNESCO și ICOM, pentru a facilita accesul la cultură și la diversitatea patrimoniului muzeal.
Anul acesta, evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor coincide au o altă mare sărbătoare a culturii, și anume Ziua Internațională a Muzeelor, stabilită ca eveniment anual de către ICOM încă din 1977, pentru a sensibiliza publicul cu privire la faptul că muzeele reprezintă un mijloc important de dezvoltare și schimb între culturi.
În timpul care a trecut a devenit tradiție ca de Ziua Internațională a Muzeelor și, de asemenea, cu ocazia evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor, instituțiile muzeale de pe întreg mapamondul să ofere acces gratuit publicului, pentru a marca această sărbătoare a culturii universale.
„Deși în acest an Muzeul de Etnografie Brașov nu va participa la Noaptea Europeană a Muzeelor, totuși, pentru a marca Ziua Internațională a Muzeelor, instituția muzeală va oferi sâmbătă, 18 mai 2024, acces gratuit la expozițiile permanente și temporare organizate atât la sediul din Bd. Eroilor 21 A, cât și la filialele sale, respectiv Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului și Muzeul Etnografic „Gh. Cernea” din Rupea”, a transmis conducerea instituţiei.
Cele trei muzee vor fi deschise publicului, conform programului de lucru, între orele 10.00-18.00.
Muzeul de Etnografie Brașov are în această perioadă expoziții temporare itinerante organizate în spațiile unor instituții partenere, și consideră că decizia de a participa cu aceste expoziții la Noaptea Europeană a Muzeelor aparține exclusiv partenerilor care le găzduiesc.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!