Poliţiştii locali de la Biroul Activităţi Comerciale şi Protecţia Mediului au desfăşurat un control inopinat în târgul de vechituri de pe Șoseaua Cristianului, unde au descoperit maldăre uriașe de deșeuri textile, aruncate la întâmplare.
Administratorii târgului de vechituri au fost somaţi să igienizeze zona, în regim de urgenţă (atât pe interior, cât şi pe exterior)!
„În interiorul amplasamentului era un munte de gunoaie, iar în exterior, polițiștii locali au sesizat alte maldăre de reziduuri aruncate la întâmplare. Și nu puține!!! Administratorii târgului de vechituri au fost somați să igienizeze zona, în regim de urgență (atât pe interior, cât și pe exterior)! De asemenea, polițiștii locali i-au comunicat administratorului că, dacă până la începutul săptămânii viitoare nu se face salubrizarea întregului areal, va fi sancționat conform OUG 195/2005 privind protecția mediului, normativ care prevede sancțiuni de minimum 25.000 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru.
Totodată, administratorul pieţei de vechituri a fost înştiinţat că zona va fi monitorizată săptămânal, iar pentru orice depunere de deşeuri apărută după salubrizare, va fi aspru sancţionat.
Foto: Politia Locala Brasov

