Politică

Moșteanu (USR) spune că primarii care au cerut bani prin Programul Anghel Saligny sunt baroni locali. Printre ei, Allen Coliban

Sebastian Dan

Luptă oarbă în Parlament, unde atacurile ajung să nu mai țină cont de logică, de contexte punctuale, iar atacurile sunt duse la nivel general, unde toți cei vizați sunt „o apă și-un pământ”.

Într-un comunicat de presă populist, USR spune: „Coaliţia sărăciei, patronată de preşedintele Klaus Iohannis, vrea să suplimenteze cu 15,5 miliarde lei bugetul pentru Programul Naţional de Investiţii «Anghel Saligny», în timp ce românii continuă să se confrunte cu facturile uriaşe la energie şi cu inflaţia galopantă”.

În aceeași notă, Ionuţ Moşteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaţilor, a declarat: „Lumea întreagă e în alertă din cauza războiului. Ţările europene propun pachete masive de sprijinire a populaţiei pentru a face faţă creşterii preţurilor la carburanţi. La noi, inflaţia, creşterile preţurilor la alimente şi carburanţi nu sunt o prioritate pentru Ciucă, Cîţu şi Ciolacu. Baronii din partid sunt grija lor cea mare. PSD şi PNL vor să suplimenteze PNDL cu încă 15,5 miliarde de lei, pentru primarii de casă. Bugetul de stat nu e un sac fără fund. Aş fi vrut să îi văd pe guvernanţi preocupaţi de sprijinirea autorităţilor locale să facă faţă valului de refugiaţi ucraineni, să nu lăsăm responsabilitatea asta doar în mâinile voluntarilor, ori de sprijinirea primarilor pentru a face faţă creşterilor preţurilor la gaze. Astea ar trebui să fie priorităţile acum”.

Replica a venit de la ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a precizat joi că Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny” merge înainte şi a criticat atitudinea „pur populistă a USR”, apreciind că ceea ce este bine pentru autorităţile locale, inclusiv pentru primarii USR, este bine pentru toată ţara.

„Dacă toţi primarii USR au depus proiecte în acest Program naţional de investiţii «Anghel Saligny», atunci toţi primarii USR sunt baroni locali? Este o abordare pur populistă. Sigur, Guvernul doreşte ca toate comunităţile locale din această ţară să se dezvolte şi să dezvoltăm România cât putem noi de mult. Programul naţional «Anghel Saligny» răspunde la acest lucru, cu toate criticile, şi criticile sunt false, atât timp cât toţi primarii tăi de la USR, începând de la Timişoara şi până la Bacău, Braşov, Alba Iulia şi Câmpulung – îi amintesc pe cei mai mari -, toţi au depus proiecte, unii mai multe, în «Anghel Saligny». Deci, ceea ce e bine pentru autorităţile locale, inclusiv pentru primarii USR, e bine pentru toată ţara şi categoric acest program merge înainte”, a declarat ministrul într-o conferinţă de presă.

El a amintit că 28% din populaţia ţării nu are acces la sistemul de apă, 44% la canalizare, 70% la reţeaua de gaze, iar 68% dintre drumurile publice sunt nemodernizate.