La ședința de vineri a Consiliului Local Brașov, reprezentanții Asociației 15 Noiembrie 1987 au preyentat poroiectul unui monument mai amplu, în locul troiței, care să atragă atenția asupra importanței revoltei anticomuniste de atunci.
Artistul Ioan Bolborea, cel care a realizat acest proiect, a prezentat în plen cum ar putea să arate proiectul și ce reprezintă acesta: o cupolă de bronz, ca o coronă, „crăpată” în partea superioară, cu interiorul luminat. Structurile care acoperă monumentul aduc ca aspect general și cu coroana aflată pe stema Brașovului, tot ansamblul fiind fixat pe un piedestal de piatră, pe care vor fi trecute cele peste 300 de nume ale revoluționarilor din 1987 de la Brașov.
„Filosofia conceptului este că sistemul comunist a avut o fisură la momentul 15 Noiembrie 1987, când a apărut o rază de speranță, acesta lucru dorind să reprezint în limbajul plastic artistic. Este doar un proiect ce poate fi modificat, în funcție de sugestiile argumentate”, a spus Bolborea.
Referitor la acest subiect, primarul Brașovului, George Scripcaru, a adăugat că, după ce se va primi avizul de specialitate, proiectul va fi adăugat pe lista de investiții de anul viitor a municipalității, astfel încât să fie realizat până la evenimentul comemorativ din 2020.
„Am avut mai multe discuții despre cum am putea modifica aspectul troiței din zona Spitalului Județean, intersecția Calea București cu strada Carpaților. Cred că este important ca simbolistică, pentru că vorbim despre un eveniment despre care trebuie să ne aducem aminte mereu și să apreciem, să respectăm gestul revoluționarilor de la Brașov”, a spus Scripcaru.