Educaţie

Modificări în calendarul admiterii la liceu pentru anul școlar 2021-2022

Gabriela Bunghez

Calendarul Admiterii la liceu 2021, stabilit prin ordin de ministru din august anul trecut, a fost modificat la finalul lunii trecute.

Admintere liceu 2021-2022. Potrivit noului calendar al admiterii la liceu, repartizarea computerizată a absolvenților de clasa a VIII-a pe locurile de la liceu are loc pe 24 iulie, în loc de 16 iulie, cum era în ordinul inițial, relatează edupedu.ro.

Completarea fișelor de înscriere are loc în perioada 16-22 iulie, față de 8-14 iulie, cum era în calendarul Admiterii.

Aceste modificări sunt prevăzute în Ordinul nr. 3.721/23.04.2021 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.457/2020 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022.

Una dintre cele mai importante modificări este introducerea planificării pentru depunerea fizică a dosarelor. Această planificare ar trebui să se facă în prima zi a etapei de depunere a dosarelor, adică pe 25 iulie, pentru etapa I, de exemplu.

“Pentru realizarea unei planificări privind accesul persoanelor în unitatea de învățământ, în scopul depunerii dosarului de înscriere, părintele/reprezentantul legal trebuie să-și exprime intenția de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, în prima zi prevăzută în calendar pentru această etapă”, prevede ordinul citat.

Noile reguli arată că “depunerea dosarelor se poate realiza și prin poștă, cu confirmare de primire, sau prin e-mail, cu documente scanate”, iar “în cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poștă, cartea de identitate și certificatul de naștere se depun în copie”. “Candidaților care au transmis dosarele de înscriere prin poștă sau e-mail li se va comunica, telefonic sau prin e-mail, situația înscrierii”, se precizează în noile norme.

Cine depune dosarul online trebuie să meargă, totuși, la școală cu documentele în original până pe 24 septembrie.

“În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poștă, candidații/ părinții/reprezentanții legali ai acestora au obligația de a prezenta în format fizic, în original sau în copie certificată în conformitate cu originalul, documentele care au stat la baza înscrierii în învățământul liceal, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor”, se arată în ordiunul de ministru, precizează sursa citată.

Noul calendar al Admiterii la liceu pentru anul școlar 2021-2022 îl găsiți AICI, iar Metodologia și anexele modificate pot fi consultate AICI.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!