Economie

Modernizarea reţelei de termoficare din Tractorul costă peste 5 milioane de euro. Câţi bani ne dau elveţienii?

NewsBv

Avarie tetkron 1Reprezentanţii Primăriei Braşov vor depune, astăzi, cererea de finanţare pentru proiectul de reabilitare a reţelelor de energie termică din cartierul Tractorul.

Lucrările au fost evaluate la suma de 22.857.154 lei (5.081.852 Euro), iar Guvernul elveţian s-a arătat dispus să finanţeze acest proiect cu 3 milioane de euro.

Ce economie se va face

Proiectul ar fi un pas important pentru reducerea pierderilor furnizorului, conform studiului de fezabilitate care a stat la baza acestui proiect, pierderile de energiepe circuitul de transport, distribuţie şi recirculare apă caldă din zona Tractorul urmând a se reduce cu 9,55 GWh (gigawaţi)/an. Acesta este cel de-al doilea proiect pe care Primăria Braşov îl depune pentru finanţare prin programul de cooperare elveţiano – român, după cel de reabilitare energetică cu soluţii inteligente a două unităţi şcolare din municipiu.

„Luni (astăzi – n.r.) vom depune şi cel de-al doilea proiect pentru finanţare prin programul de cooperare elveţiano-român, cel referitor la modernizarea reţelei de termoficare din cartierul Tractorul. Sperăm să se finalizeze cât mai repede evaluarea, astfel încât să putem începe lucrările anul acesta. Sunt două proiecte importante pentru oraşul nostru, unul care vizează o eficientizare a consumurilor cu utilităţile de la unităţile de învăţământ, iar cel de-al doilea îşi propune să scadă costurile de transport şi distribuţie a energiei termice. Prin realizarea acestor proiecte se degrevează bugetul local. Modelul de la cele două şcoli poate fi un exemplu de bună practică care poate fi replicat la toate şcolile din Braşov”, a precizat primarul George Scripcaru.

Producerea energiei termice pentru cartierul Tractorul se realizează, în prezent, printr-o staţie de 8 motoare termice, amplasate pe fosta platformă CET care dezvoltă o putere de aprox. 32,3 MW în sistem de cogenerare, şi 2 cazane de apă fierbinte, având producţia de 10 Gcal/oră.