Mire şi mireasă pe pârtie, în Poiana Braşov

Mire şi mireasă pe pârtie, în Poiana Braşov

Un cuplu de brașoveni au urcat în weekend în Poiana Braşov să-și facă fotografii, pe pârtie, în haine de miri.

Un cuplu proaspăt căsătorit din Brașov a decis să își îmbrace hainele de nuntă, să se echipeze cu clăpari și ochelari de schi și să își facă pozele pentru album pe pârtie în Poiana Braşov.

Cu vremea perfectă și zăpada abundentă, ei au ales să își încununeze amintirile de nuntă cu o ședință foto specială pe pârtiile încărcate cu omăt din Poiana Brașov.

Am venit pentru a face nişte poze după nuntă. Suntem amândoi braşoveni şi ne doream să facem aceste poze în Poina Braşov”, spune soţul. „Ne-am dorit nuntă iarna, am avut-o acum o lună. Atunci nu a fost zăpadă, că am vrut nuntă cu zăpadă, şi ne-am gândit că acum ar fi momentul potrivit să facem trash the dress”, a precizat soţia, relatează Obervatornews.ro.

Alte articole:   80 de ani de la bombardarea Brașovului

Pe lângă atmosfera romantică, turiștii s-au bucurat și de condițiile excelente de schi. Toate pârtiile din zona superioară a masivului Postăvaru au fost deschise, până la punctul de îmbarcare în linia de telescaun Ruia. Stratul de zăpadă s-a măsurat la peste 30 de centimetri, oferind o experiență de schi de neuitat.

Și la Sinaia s-a schiat, în condiții de primăvară, pe şapte pârtii.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!