Social

Mircea Sevaciuc: Dumnezeu să-i odihnească pe Martirii cazuţi în slujba poporului român!

Sebastian Dan

Mircea Sevaciuc

Mircea Sevaciuc, unul dintre cei care au avut de suferit pentru că în 15 noiembrie 1987  a ieşit în stradă, protestând împotriva regimului comunist, ne-a trimis un e_mail la redactie. În semn de preţuire şi respect pentru cei care au avut de suferit după Revoluţia din decembrie 1989, el a donat in data de 15.12.2011, suma de 6.100 lei – echivalentul a teri indemnizaţii, în contul «Fondului de Intrajutorare a Eroilor».

Iată rândurile primite:

„Incepand de astazi 17 decembrie 2011, mi-am deschis cont pe Portalul Revolutiei, ocazie cu care ii salut pe toti cei care participa la discutiile de pe forum. Un exercitiu extraordinar pentru cei care, dreptul la opinie este sfant. Voi semna cu numele Sevaciclon, fiind totodata si denumirea blogului. Cel mai important lucru este ca acum 22 de ani, actiunea de eliberare a poporului roman de dictatura comunista a lui Ceausescu, de catre neanfricatii luptatori pentru libertate, se afla in plina desfasurare in orasul Martir – Timisoara.

In ziua de 17 decembrie 1989, ma aflam la Radauti impreuna cu familia, unde ne efectuam deportarea, impusa de regimul comunist a lui Ceausescu. In acea zi de duminica, am fost vizitat intempestiv acasa de un ofiter superior de securitate, pentru a ma verifica daca nu m-am deplasat la Timisoara! Ordinul a fost dat de Iulian Vlad, si au fost verificatii toti cei 61 de deportati de pe teritoriul tari, bineinteles cu exceptia vestului Romaniei.

„Dar, cine eram eu de fapt? Un biet ostean din armata lui Stefan cel Mare care a participat, in 15 noiembrie 1987, la batalia de la Brasov, impotriva armatei lui Stefan Gheorghiu” Fragment din volumul meu «15 Noiembrie 1987 – Ziua Demnitatii » „Novembristii“ au avut un reprezentat la Timisoara in decembrie’89 in persoana lui Dan Curiban. Timisoreanul, militar in termen la o unitate de „Vanatori“ vis-vis de cinema „Patria“ din Brasov, a vazut cu ochii lui in 15 noiembrie ’87 coloana celor 10.000 de brasoveni care protestau impotriva comunismului, a auzit scandarile revoltatilor, imnul interzis „Desteapta-te, Romane!“ si a aflat de faptul ca tabloul de 3/4 metri a lui Ceausescu a fost ars. „Scolarizarea“ fiind un succes, a stiut ce are de facut in decembrie’89 la Timisoara. Dumnezeu sa-i odihneasca pe Martirii cazuti in slujba poporului Roman“.