Consililerul local PC Mircea Boriceanu consideră că este necesar ca municipalitatea să gândească o strategie pe termen lung pentru rezolvarea parcărilor din municipiul Brașov.
„A venit primăvara și din ce în ce mai mulți brașoveni și turiști circulă cu mașina în Brașov, iar găsirea unui loc de parcare disponibil devine o misiune imposibilă. De aceea, consider că trebuie ca specialiștii din Primărie și colegii din Consliul Local să găsim cât mai multe soluții urbanistice pentru a rezolva această problemă. Trebuie dezbătute public proiectele lansate cu ceva timp în urmă, cum ar fi parcarea și pasajul de sub Parcul Titulescu, parcarea de sub terenul de sport al Colegiului Național «Andrei Șaguna» și parcarea supraetajată de După Ziduri. Nu comentez dacă sunt sau nu oportune aceste amplasamente, iar dacă disputele sunt vehemente, poate ar trebui luată în calcul chiar și organizarea unui referendum local, prin care brașovenii să se pronunțe dacă vor sau nu parcări în zonele amintite. Dar este cert faptul că trebuie găsite cât mai urgent soluții pentru a mări capacitatea parcările publice din centrul Brașovului, ținându-se cont și de faptul că trebuie create condiții și pentru riverani”, a precizat Mircea Boriceanu.