Președintele organizației municipale a PC Brașov, consilierul local Mircea Boriceanu, a „salutat” astăzi, într-o conferință de presă, ridicarea restricţiilor privind exportul de carne de porc în ţările UE.
„România a obţinut la începutul acestui an un nou succes în domeniul agriculturii, de la 1 ianuarie fiind ridicate interdicţiile de a exporta carne de porc în ţările Uniunii Europene. Astfel, după şapte ani în care producătorii români nu au putut exporta carnea de porc, în prezent toate societăţile acreditate pentru această activitate pot să îşi demonstreze competitivitatea prin export în ţările europene. Din acest moment, România poate să exporte carne de porc sacrificată în spaţiul european, comerţul intracomunitar fiind liberalizat, iar produsele noastre pot fi livrate în ţările Uniunii Europene fără nici un fel de restricţii sanitar-veterinare, aşa cum a decis Comisia Europeană”, a precizat Boriceanu.
României i s-au impus în ultimii ani restricţii la export de carne de porc şi la porci vii către ţările din UE din cauza pestei porcine clasice. Ultimele focare de pestă porcină au fost înregistrate în 2007, iar de atunci România a cheltuit peste şapte milioane de euro pentru implementarea unor programe destinate eradicării acestei boli.
Înaintea adoptării restricţiilor, România exporta anual aproape 500 de tone de carne de porc în ţările UE, fapt ce aducea firmelor de profil autohtone venituri de peste 600 de milioane de euro.
La ora actuală, potrivit datelor oficiale, România dispune de 218 astfel de exploataţii comerciale, cu 1,8 milioane de porci, iar 42 sunt deja acreditare pentru export pe piaţa comunitară.
O altă veste bună pentru fermierii români este că vor primi subvențiile pentru culturile de primăvară și pe animale până la data de 15 februarie, lucru posibil ca urmare a unui împrumut de 6,3 miliarde de lei, contractat de Ministerul Agriculturii pentru APIA de la Trezoreria Statului.
Ministrul Agriculturii a mai precizat că a fost introdusă o nouă măsură prin care se are în vedere transformarea afermelor de semi-subzistență în ferme care produc pe piață. 10.000 de gospodării țărănești vor urma să primească 15.000 de euro/an.