Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că au fost emise toate cele 2,5 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente și mese calde, prin programul „Sprijin pentru România”.
MIPE preconizează că până la sfârşitul acestei săptămâni Poşta Română va distribui toate cardurile sociale.
O posibilă excepție poate surveni în cazul persoanelor care nu sunt găsite la domiciliu sau care nu au răspuns avizării reprezentanților Poștei. Ministerul precizează însă că nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin.
Cine primește voucherele sociale:
- a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
- b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
- c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Răspunsuri pentru cele mai frecvente întrebări adresate de către beneficiari
Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranșa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.
Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.
Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.
Unde poți afla soldul cardului
Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card și pentru alte informații beneficiarii sunt rugați să apeleze Serviciul Clienți al emitentului.
Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:
- Edenred: 021 301 33 03
- Sodexo: 021 204 46 64
- UP România: 0374 66 22 73.
Încărcarea săptămânală a cardurilor se face conform următoarei proceduri:
- Luni – Poșta confirmă numărul de carduri distribuit în săptămâna precedentă;
- Marți – Emitenții trimit facturile pentru numărul de beneficiari pentru care urmează să se încarce ajutorul;
- Miercuri – Are loc transferul de sume între conturile de trezorerie;
- Joi și vineri – Se efectuează încărcarea către fiecare beneficiar.
Pentru tranșa I, încărcarea cardului se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor. Ulterior, procedura de virare se simplifică. Beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare.
Lista actualizată a magazinelor din județul Brașov unde pot fi utilizate voucherele sociale poate fi consultată AICI (paginile 25-31).
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI