Eveniment

MIPE: 1,8 miliarde de euro pentru persoanele vulnerabile în 2023. Lista formelor de sprijin acordate din fonduri europene

Gabriela Bunghez

MIPE anunță că 1,8 miliarde de euro vor fi alocate în acest an pentru persoanele vulnerabile și prezintă lista formelor de sprijin acordate din fonduri europene.

MIPE a transmis că Guvernul României, prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, continuă şi în 2023 să implementeze măsuri pentru sprijinirea persoanelor din categoriile vulnerabile, pentru care bugetul total alocat va atinge pragul de 1,8 miliarde de euro, relatează News.ro.

„Pentru consolidarea coeziunii sociale şi reducerea sărăciei extreme, continuăm şi în 2023 să acordăm diverse forme de ajutor din fonduri europene, cum sunt distribuirea de alimente de bază şi vouchere pentru mese calde, vouchere pentru materiale şcolare pentru copii, trusouri pentru nou-născuţi şi sprijin pentru compensarea facturilor la utilităţi. Bugetul total pentru acest pachet de măsuri se ridică la aproximativ 1,8 miliarde de euro, iar vestea bună este că nu avem de gând să ne oprim aici. În această perioadă lucrăm la mecanismele pentru noi soluţii pentru categoriile vulnerabile, pentru a ne asigura că fiecare român, indiferent de situaţia cu care se confruntă, beneficiază de ajutor pentru toate nevoile imediate pe care le are. În funcţie de îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, vor fi gospodării care vor primi 1.400 de lei pentru utilităţi, pachetul cu produse alimentare şi cele şase tranşe de 250 de lei pentru mese calde, dar şi 500 de lei pentru haine şi rechizitele celor mici”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

Pachetul de măsuri de care vor beneficia persoanele vulnerabile în 2023 cuprinde:

  • 1.400 de lei pentru facturile la energie prin cardul de energie;
  • Șase noi tranşe de 250 de lei pentru alimente şi mese calde;
  • Vouchere de 500 de lei pentru preşcolarii şi elevii vulnerabili, pentru achiziţia de haine şi rechizite;
  • O nouă tranşă de pachete alimentare de 24 kg, cu produse româneşti
  • Trusouri în valoare de 2.000 lei pentru nou-născuţi.

„Separat de acestea, MIPE lucrează la o măsură prin care persoanele cu dizabilităţi să primească vouchere pentru a‑şi procura echipamente asistive care să le îmbunătăţească viaţa şi să le dea, totodată, şansa la o activitate remunerată. De asemenea, o altă formă de sprijin pentru care se construieşte mecanismul este acordarea de vouchere pentru rezilienţă socială pentru repararea locuinţelor şi pentru achiziţia de electrocasnice”, precizează ministerul.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI