17.20 Căutările polițiștilor au avut un final fericit. Potrivit purătorului de cuvânt al IJP Brașov, cms. șef Liviu Naghi, fata a fost găsită.
„În urma acțiunilor specifice, fata a fost găsită în Gara de Nord din București. Minora va fi reîncredințată părinților în cel mai scurt timp”, a precizat Naghi.
12.00 Un mesaj disperat din partea părinţilor circulă pe site-urile de socializare. Este vorba despre o tânără din Râşnov, care a fost dată dispărută ieri, 9 martie 2016.
„Fiica noastra de 16 ani Mira a disparut in Brasov. A fost vazuta ultima oara in jurul orei 3:30 la Biserica Baptista «Speranta». Telefonul ei a fost gasit in partea cealalta a orasului langa biserica «Maretul Har» dar nimeni de acolo nu a vazut-o la slujba de seara. Niciunul din prietenii ei nu a mai vazut-o dupa scoala. Daca aflati ceva despre ea, va rugam sa ne anuntati de indata. Suntem disperati, acum mergem la politie – acestia au pornit deja investigatiile. 0755871944 – sunati doar daca aveti informatii despre Mira”.
Minora are 1,80 m înălţime, greutate 65 kg., păr șaten până la baza gâtului, ochi căprui, iar în momentul dispriției era îmbrăcată cu o pereche de blugi albaștri, tricou gri inscripţionat în zona pieptului cu negru “Starwars“, hanorac negru, purta pantofi sport și avea un rucsac negru.
Mira Howey are dublă cetăţenie, română şi americană, şi locuieşte la Râşnov alături de părinţi.
